imagine 1Mircea Malița trebuie să reprezinte un model de realizare, o pildă vie și un neîncetat îndemnător, a afirmat luni academicianul Dan Berindei, președintele Secției de științe istorice și arheologie a Academiei Române.

Sesiunea omagială: „Mircea Malița la 90 de ani”, organizată luni în Aula Academiei Române, a fost un prilej, după cum a subliniat Dan Berindei, de „a sărbători un confrate” și de a omagia „inteligența românească întruchipată într-un om deosebit — Mircea Malița”.

„Mircea Malița este o personalitate de excepție, un adevărat renascentist în care se înmănunchează matematicianul — om de știință remarcabil — cu gânditorul și filosoful și, mai ales, cu atât de finul diplomat și scriitorul plin de har. Aș mai adăuga că a avut o contribuție remarcabilă și în domeniul istoriei, în primul rând în cel al istoriei diplomației”, a afirmat academicianul Dan Berindei.

În deschiderea sesiunii omagiale, președintele Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, a făcut o scurtă trecere în revistă a carierei profesionale și diplomatice, precum și a operelor academicianului Mircea Malița.

imagine 2

Ambasadorul Liviu-Aurelian Bota, președintele Consiliului Director al Fundației Universitare a Mării Negre, a spus că pentru el Mircea Malița „a fost și rămâne un model de urmat”.

„Omagiem astăzi o mare personalitate a diplomației române, academicianul Mircea Malița. (…) El și-a consacrat talentul și energia servirii poporului din care face parte și a făcut-o cu multă distincție”, a subliniat Bota.

Printre cei care l-au omagiat pe Mircea Malița la împlinirea vârstei de 90 de ani s-au numărat academicienii Nicolae Manolescu, Nicolae Panin, profesorul universitar Dan Dungaciu, dar și ambasadorul Emil Hurezeanu prin intermediul unei înregistrări video realizate la Ambasada României de la Berlin.

Academicianul Mircea Malița s-a declarat copleșit de dovezile de simpatie și de încredere manifestate de toți cei prezenți la eveniment.

„Ce s-a spus aici mă copleșește. Nu pot să cred că fac față la atâta încredere, atâta recunoaștere, atâta simpatie. E mult, mult, pentru umerii mei, dar cred, însă, în buna dumneavoastră intenție și mă supun. Dar mă supun greu la analize care mă privesc pe mine și bibliografia mea”, a mărturisit Mircea Malița.

Printre cei care au participat la sesiunea omagială s-au aflat fostul președinte Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, fostul ministru de Externe Lazăr Comănescu, ambasadorul Japoniei în România, consilierul de stat la Administrația Prezidențială Constantin Dudu Ionescu.

AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)