Cercetătorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române, Dr. Nicolae Țîbrigan, a participat în perioada 7-9 noiembrie a.c. la cea de a III-a ediție a conferinței internaționale cu tema „Războiul din Ucraina. Cum arată viitorul Europei Centrale și de Est?”
La conferință au participat 60 de experți din 16 țări care au prezentat lucrări științifice din cele mai variate perspective și abordând cu precădere problematica complexă a războiului din Ucraina. Lucrarea prezentată de cercetătorul Nicolae Țîbrigan, cu titlul: „Public Sentiment on Peace Negotiations in Ukraine and Russia: A Comparative Analysis of Recent Survey Data”, este un studiu comparativ realizat pe baza datelor celor mai recente sondaje colectate în 2024, unde sunt analizate percepțiile publicurilor cu privire la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Războiul dintre cele două țări a avut un impact profund asupra opiniei publice, influențând perspectivele privind fezabilitatea și dorința de a ajunge la soluții diplomatice. Studiul subliniază, de asemenea, factori demografici și socio-politici care influențează aceste opinii în ambele țări. De exemplu, tinerii și cei care se informează prin intermediul rețelelor sociale din Ucraina și Rusia sunt mai înclinați să sprijine negocierile de pace, în timp ce cetățenii mai în vârstă și cei care consumă media controlată de stat tind să favorizeze acțiunile militare continue.