Warning: A non-numeric value encountered in /home2/ispri/public_html/wp-content/themes/Divi/functions.php on line 5841

Președintele Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, a plecat dintre noi.

Academia Română anunță cu profundă durere decesul Președintelui său. Academicianul Ionel-Valentin Vlad, Președinte al Academiei Române din 2014, a decedat duminică, 24 decembrie 2017, după o grea suferință, purtată cu demnitate și discreție.

Născut pe 22 septembrie 1943, Ionel-Valentin Vlad a urmat cursurile Liceului „I.L. Caragiale“ din București, apoi pe cele ale Facultății de Fizică din Universitatea București. De profesie inginer electronist, s-a specializat în domeniul laserelor și holografiei, aprofundând acest domeniu la Universitatea Paris VI. Și-a susținut teza de doctorat „Metode de prelucrare a informației în holografia convențională și în timp real“ sub coordonarea celebrului profesor Gheorghe Cartianu și a obținut titlul de doctor inginer.

A fost vreme de peste 50 de ani cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor de la Măgurele, unde a înființat și condus Laboratorul de Holografie din cadrul Secției Lasere.

Vicepreședinte al Academiei Române în perioada 2010-2014, a fost ales Președinte al acestui for în Adunarea Generală din 3 aprilie 2014.

Ca președinte al Academiei Române, timp de 3 ani și 8 luni, și-a dorit ca instituția pe care o conducea, cel mai înalt for cultural şi ştiinţific al României, să rămână întotdeauna un bun sfătuitor şi să aducă speranţă oamenilor.

Miercuri, 27 decembrie 2017, trupul neînsuflețit al acad. Ionel-Valentin Vlad va fi depus la sediul Academiei Române. Ceremonia de înmormântare va avea loc joi, 28 decembrie 2017, la Cimitirul Bellu, Aleea Academicienilor.

Membrii Academiei Române sunt profund îndurerați.

Dumnezeu să-l primească în lumină și să-l odihnească în pace!


Notice: Undefined index: img in /home2/ispri/public_html/wp-content/plugins/ct-ultimate-gdpr/includes/views/cookie-group-popup.php on line 199