Bună ziua,
Vă mulțumesc pentru șansa pe care mi-o oferiți de a mă adresa domnului profesor academician Mircea Malița la aniversarea de 90 de ani. Sunt foarte onorat să mă adresez, cu același prilej, și membrilor Academiei Române și invitaților lor din această zi. Din vecinătatea Porții Brandenburg, la Berlin, în vecinătatea Arcului de Triumf la București, acolo unde locuiește în imediata apropiere domnul academician, distanța se scurtează considerabil când e vorba de gândurile dedicate unui matematician și viitorolog ilustru, eminent eseist și umanist, febril gânditor, temeinic practicant al diplomației în vremuri interesante. Interesante, desigur la standardele chinezești, dar și în durata brauderiană, a duratei lungi și mai ales, necesarmente, pe ondulațiile spațiului mioritic.
Nimerind acum din cupola eterică a infosferei sub cupola istorică a Academiei Române, această reverență teleportată mă emoționează și mă obligă.
Îl salut cu respect și afecțiune pe domnul Mircea Malița a cărui viață lungă și împlinită nu este doar un prodigiu în ordinea firii, ci și un important adaos de cunoaștere și pricepere – de knowledge și skilles, pe care domnia sa le separa atât de inspirat într-unul din eseurile mai vechi.
Posibilitatea de a mă alătura ilustrei dumneavoastră adunări indică și situația, probabil ingrată, de a vorbi către capătul șirului unor oameni excepționali fără se le fi putut auzi cuvintele, precis fără pereche. Este motivul pentru care voi coborî tributul datorat unei astfel de vieți neobișnuite în care longevitatea biologică se alătură atât de fericit celei spirituale pe teritoriul meu, desigur mult mai restrâns și foarte modest de descoperiri și întâlniri personale cu domnul Mircea Malița.
Ne desparte în mod riguros sociologic o generație. Ne despart, adică, 30 de ani. Eram elev în primul an de liceu la Sibiu atunci când proaspătul numit ministru al învățământului, Mircea Malița, la 46 de ani promova cea mai liberală și profesionistă formulă de educație medie și superioară în condițiile date. Limbile străine, altele decât limba rusă, botezarea liceului meu din Liceul de Cultură Generală nr. 3 în Liceul „Octavian Goga” – o undă fragilă, dar certă undă de libertate și demnitate fără precedent în deceniile din urmă, atunci pentru dascăli, părinți și elevi, fac parte din rezultatele mandatului Malița. Lui i se datorează rectoratele și bursele universitare acordate tinerilor români în Occident.
Sigur că spiritul de înnoire culturală, social-politică și națională de atunci n-a fost opera unui singur om, dar nu stătea nici în ordinea naturii ideologice. A fost meritul unei întregi echipe de politicieni și profesioniști care au făcut o opțiune pentru normalitate. Poate foarte riscant în condiții de anormalitate dominantă.
Am fost și eu beneficiarul acestei opțiuni de normalitate operate de domnul Mircea Malița. Dacă eram mai vârstnic sau mai tânăr, atunci aș fi fost victima unor opțiuni mult mai proaste în același loc și în aceleași condiții politico-ideologice.
Cărțile de eseuri ale profesorului Malița au fost un șvung hipertonic de încurajare intelectuală și dincolo de lumea literară atât de fericit traversată de undele noilor libertăți la rândul ei în acei ani.
Diplomatul Mircea Malița a fost un onest broker, cum spun anglo-saxonii, prin excelență. Adică un mijlocitor de bună-credință, folosind pozitiv toate mijloacele de bord ale unui vehicul deseori teleghidat de indiferență, ignoranță, ostilitate și chiar paranoia.
Un om cu viziune strategică și cu suport intelectual ideatic, modern și profund în creația sa literară, în diplomație, în continuitatea lui Titulescu sau Gafencu, chiar sub Ion Gheorghe Maurer și Nicolae Ceaușescu. A promovat idei și practici în politica externă și în diplomație de la faimosul manual „Diplomația”, și astăzi perfect valabil, sau Institutul Diplomatic post-universitar, abuziv desființat de ignarii din fruntea Partidului, la care au predat printre alții Edgar Papu sau Zoe Dumitrescu Bușulenga.
Gândirea sa lucidă despre rolul României într-o lume mereu în schimbare, adesea neprietenoasă – situație pe care o regăsim și astăzi, în care concilierea și nu medierea deține rolul recomandabil într-o alertă permanentă a acomodărilor obligatorii, oportune, la liniile de forță schimbătoare ale geopoliticii, cu păstrarea unui matrix sau a unei matrice ferme a intereselor naționale vitale, are încă valabilitate.
Am reținut, de altfel, următoarea formulă a domnului Malița: „în politica externă, și nu doar, nu este recomandată opțiunea binară ‘sau-sau’, ci medierea fără cedare și servituți, a acelui ‘și-și’ ”.
Nici atunci, în timpul Războiului Rece și nici astăzi, când facem parte din constelația euro-atlantică, nu trebuie să ne bizuim doar pe pilotul automat al marilor puteri sau alianțe marțiene sau venusiene, imperative sau binefăcătoare. Un pilot atent instruit, sensibil, mereu vigilent, e de fiecare dată necesar chiar când nava navighează fără turbulențe. Dar ele, ca acum de altfel, pot apărea oricând și niciun pilot automat nu va ține locul pilotului viu. Iată una din lecțiile profesorului Mircea Malița, pe care o respect foarte mult.
Pedagogul Mircea Malița și-a continuat cu simțul datoriei vocația și în anii din urmă, fiind promotorul Fundației Universitare a Mării Negre și al unor proiecte intelectuale de reînnoire, aprofundare, analize de politică externă în registrul ultimei modernități.
Memorialistul Mircea Malița este un alt dar pe care îl face prezentului și viitorului. Cărțile sale de amintiri din deceniile comunismului în România, dar și pe atâtea alte meridiane ale lumii unde a reprezentat-o în diferite calități, au credibilitate proaspătă, transmit luciditate, au farmec, suplețe stilistică, nu prin excluderi, clivaje, linii de fractură între epoci istorice și generații. Chiar atunci când examenul critic și delimitările sunt necesare. Și prin înțelegere și integrare a nuanțelor nesfârșite de gri, pentru că nu există doar alb-negru. Doar așa poate fi înțeleasă evoluția unei țări și a unei națiuni.
Profesorul Malița este un exemplu de continuitate rațională a dezbaterii despre ceea ce contează în istoria timpului prezent. Nu e cazul să fii mereu de acord într-o dezbatere cu toate argumentele sau cu toți interlocutorii, dar trebuie să respecți înălțimea ideilor, seriozitatea intelectuală, în definitiv, răspunderea patriotică atunci când e vorba de oficiul politic intern sau extern, chiar dincolo de orientarea politică a participanților la dezbatere.
În sfârșit, m-am născut în 1955, atunci când domnul Mircea Malița își încheia stagiul de cinci ani la cârma Bibliotecii Academiei Române. E totuși o mare diferență între noi. Ne desparte, vorba lui Octavian Paler, cel puțin „o bibliotecă”. Azi sunt Ambasadorul României în Germania reunificată, fără ziduri și cu refugiații războaielor altora, care pot deveni și ale noastre, în anul când se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România Socialistă și Republica Federală Germania. Atunci, din nou, în condițiile date, acest gest de deschidere a relației diplomatice între București și Bonn a fost un act inspirat, inovativ și benefic pentru cele două țări și pentru relaxarea balanței de putere Est-Vest. Am inclus această aniversare în agenda comemorărilor Ambasadei din Berlin anul acesta, în ciuda unor rezerve discrete sau tăceri expresive consemnate, ce-i drept, mai mult în România, decât în Germania. Atunci, în 1967, adjunctul ministrului de externe al României, Mircea Malița, a acționat cu bravură la o reuniune politică a Pactului de la Varșovia pledând convingător pentru noua relație diplomatică cu Germania Federală într-un concert de ostilitate al reprezentanților „țărilor frățești”.
Domnul Malița a devenit, și din aceste motive, primul cetățean român decorat cu Crucea de Merit a Republicii Federale Germania după al doilea Război Mondial.
Domnule profesor academician, vă mulțumesc și vă admir pentru opera dumneavoastră intelectuală și patriotică.
Vă mulțumesc mult doamnelor și domnilor academicieni pentru răbdarea și generoasa ospitalitate.