Dan Dungaciu este profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București și Directorul Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI). Este coordonatorul Masterului de Studii de Securitate și Analiza Informațiilor al Universității din București.

A studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (Binghamton, SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Erfurt, Germania), Department of Political Science and Public Administration – Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Atena, Grecia), Central European University (Budapesta, Ungaria), Department of Social Sciences – Anglia Polytechnic University (Cambridge, Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Vi­ena, Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Halle, Germania), Triangle Research Centre (North Carolina, USA) etc. Este membru al mai multor asociaţii internaţionale și naţionale de profil.

Este laureat al premiului Dimitrie Gusti pentru sociologie al Academiei Române (1995) și al Premiului Internaţional pentru Sociologie al Universităţii din Istambul (2001). Este deţinător al distincţiei de stat „Meritul de Onoare” al R. Moldova (2009). În anul 2010 a deţinut funcţia de consilier prezidenţial pentru integrare europeană al președintelui R. Moldova.

Este autorul a zeci de studii de specialitate și lucrări de profil, printre cele mai recente numindu-se: Basarabia e România? (2011) și Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului (2012).

Henry Kissinger obișnuia să ilustreze lipsa de coerență politică și instituțională a Europei cu o critică devenită clasică: „Atunci când vreau să vorbesc cu Europa pe cine sun?”. Lipsa unui singur telefon era semnul unei incoerențe instituționale care explică lipsa incidenței și influenței politice la scară globala a bătrânului continent.

Această referință este semnificativă și atunci când vorbim despre o altă „entitate”, foarte importantă pe scena globală, dar care, de asemenea, nu are un singur telefon. Ne referim la Ortodoxie și la lumea ortodoxă, radical diferită din acest punct de vedere față de biserica-soră, Biserica Catolică. Acolo, „telefonul” este cu adevărat prezent: Sfântul Scaun și autoritatea papală. În Ortodoxie, structura sinodală, bazată pe autocefalie care nu are un „papă”, lucrurile sunt incomparabil mai complicate. Daca vreau să sun Ortodoxia pe cine sun?

Comunicarea noastră urmărește să scoată la suprafață ceea ce este în spatele unor evenimente care par să nu aibă o legătură directă: întâlnirea dintre Papa Francisc și Patriarhul Kiril al Rusiei la Havana (2016), Sinodul din Creta (2016), vizita semnificativă la Moscova a Secretarului de Stat al Vaticanului (2017), posibilitatea unei vizite papale în Federația Rusă (prima de acest fel) sau relația tensionată dintre Patriarhia de la Constantinopol și Biserica Ortodoxă Rusă. Această evidentă luptă pentru putere reprezintă obiectul acestei comunicări.

Teza centrală susține faptul că cea mai bună grilă de lectură pentru a înțelege tensiunile contemporane din lumea ortodoxă și intensificarea relațiilor dintre Moscova și Vatican este dificultatea de a avea un singur telefon ortodox și cine utilizatorul acestuia. Mai concret, cine este îndreptățit să vorbească în numele Ortodoxiei și, ca o consecință, să fie interlocutorul Papei în dialogul dintre catolici și ortdocși. Vom urmări mai puțin aspectele teologice, pentru a analiza raporturile de putere care modelează și reconfigurează spațiile politice și geopolitice.