În cadrul Seminarului de miercuri organizat de Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, C.S.III Dr. Lorena-Valeria Stuparu a abordat subiectul „Om capabil – Om incapabil. Pornind de la Paul Ricoeur”.
Rezultatele cercetării expuse de Lorena Stuparu au relevat importanța operei lui Paul Ricoeur în domeniul filosofiei/științelor politice, pornind de la recunoașterea universală a filosofului francez în calitate de filosof ce a combinat descripţia fenomenologică cu interpretarea hermeneutică în abordarea unor aspecte fundamentale ale lumii vieții, mergând de la limbaj, traducere, literatură și interpretare, până la teoria cunoașterii, etică, politică, religie și fenomenele sociale.
„Urgenţa temelor” dezbătute de filosoful francez și marcate de profunzimea, generozitatea şi originalitatea stilului şi interpretării, spiritul său analitic, combinat cu deschiderea hermenutică şi talentul speculativ conduc la rezultate spectaculoase în descifrarea textelor și contextelor, a identității (politice, individuale, narative) și alterității, a legitimității, a frontierelor memoriei-istoriei, a omului capabil, a acțiunii, a încrederii și speranței, a recunoaşterii în plan filosofic-social-etic-politic, a utopiei, a ideologiei, a dreptății.
„Omul capabil” este un concept important în filosofía ricoeuriană a parcursului recunoașterii pe traseul căruia se construiesc identitatea narativă și identitatea politică, a conceperii, creării, citirii și interpretării textelor ca acțiuni. Omul capabil este cel dotat cu capacitatea de a povesti și de a construi identități (individuală și comunitară), dar și cel dotat cu capabilitatea de a acționa pentru sine și pentru ceilalți (Parcours de la reconnaissance, Paris, Editions Stock, 2004, pp. 199-219).
Noțiunea de „Om incapabil” nu face parte din limabjul lui Paul Ricoeur, dar putem deduce că acesta este, pe de o parte, opusul omului capabil, dar și victima nedreptăților instituționale și sociale și a regulilor absente sau neclare.
Dintre concluziile expunerii menționăm:
O societate în care sunt respectate drepturile omului oferă posibilitatea de manifestare a omului capabil. Ceea ce aduce nou conceptul de capabilitate este legătura cu drepturile și posibilitățile oferite de societate. Oricât de dotat ar fi un individ prin naștere și oricât de mare ar fi capacitatea acestuia de a munci, dacă nu este recunoscut, este perceput în cele mai multe cazuri, ca incapabil.
De multe ori pe nedrept este considerat capabil un om de acțiune și este desconsiderat și etichetat ca incapabil un om care realizează lucruri importante pe durată lungă în ordinea culturii.
De la sensul comun de înzestrare a unui om în stare să facă ceva, capabilitatea a căpătat o conotație negativă în unele contexte: este văzut drept capabil un om care ajunge prin orice mijloace la o destinație care îi oferă prestigiu.
În mulți indivizi se află un om capabil ale cărui capacități așteaptă să fie atestate social și instituțional.
Dar a iubi este cea mai importantă capacitate umană, a fi însetat de dreptate conduce la fericire personală și a face dreptate este o capabilitate prea puțin manifestă.
Lorena-Valeria Stuparu