La finalul săptămânii trecute, colega noastră CS ll Henrieta Șerban, cercetător științific în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (ISPRI), a susținut, alături de dr. Elena Lazăr, o conferință cu tema „Filosofia dreptului și implicațiile sale teoretice, sociale, politice și etice în România și în lume”.

Prezentarea a avut loc în cadrul manifestării științifice dedicate „Filosofiei dreptului în România ultimilor 100 de ani”, organizată la CEREFREA Villa Noël, reunind numeroși specialiști din domeniul filosofiei, dreptului și științelor politice.

Intervenția celor două cercetătoare a abordat rolul filosofiei dreptului ca fundament reflexiv al ordinii juridice și ca punte între rațiunea normativă și valorile etice ale societății contemporane. Discuția a vizat, totodată, evoluțiile specifice gândirii juridice românești din ultimele decenii și dialogul acesteia cu marile curente de gândire internațională.

Evenimentul a fost parte a Secțiunii II din programul conferinței, moderată de Conf. univ. dr. Cezar Țiță, și a reunit contribuții notabile din partea unor cercetători și profesori consacrați, între care prof. univ. dr. Dan-Claudiu Dănișor, prof. univ. dr. habil. Diana Dănișor, Conf. univ. dr. Cornelia Dinu, dr. Iosif Friedmann-Niculescu, dr. Viorel Miulescu și alții.

Prin această participare, cercetătorii ISPRI continuă să susțină dialogul academic interdisciplinar privind fundamentele teoretice și valorile dreptului, în contextul transformărilor culturale și politice contemporane.

 

Ar putea fi o imagine cu text

Ar putea fi o imagine cu studiu