Seminarul de Miercuri

Colegul nostru, Lucian Dumitrescu CS III Dr, a susținut miercuri în cadrul #seminariiloracademice o prezentare foarte interesantă despre Politica externă de tip comparativ și Metoda comparativă în relațiile internaționale.„Prezentarea a avut două obiective. În primul rând să ofere detalii suplimentare despre domeniul politicii externe de tip comparativ, iar, în al doilea rând, să indice diferite întrebuințări ale metodei comparative în relațiile internaționale. Ambele obiective ale prezentării sunt subsumate proiectului colectiv pe care îl coordonez în cadrul departamentului de Relații Internaționale al ISPRI în perioada 2026-2027. Și care se intitulează Politica externă de tip comparativ. Practici geopolitice, geoeconomice și geoculturale ale statelor lumii. Legat de primul obiectiv, prezentarea a arătat că, alături de marea strategie de tip comparativ, politica externă de tip comparativ constituie un subdomeniu al relațiilor internaționale. Principala diferență dintre cele două subdomenii rezidă în faptul că marea strategie de tip comparativ explorează mai ales practicile de securitate ale marilor puteri. Preocupate simultan de securitate și de prestigiul internațional, marile puteri au capacitatea de a mobiliza, simultan și pe durata lungă, resurse ideologice, politice, militare și economice pentru a-și proiecta influența asupra uneia sau mai multor regiuni ale lumii, pentru a bloca emergența unor hegemoni regionali ori pentru a-și atinge alte obiective strategice. În cazul așa-ziselor state mici sau puteri secundare, care nu au capacitatea de a se apăra singure din punct de vedere militar, problematica securității este primordială. Prezentarea a precizat cum politica externă de tip comparativ se poate studia la trei niveluri distincte: la un nivel de bază, cu atenția concentrată asupra deciziei liderului politic; la un nivel intermediar, palier pe care poate fi evaluat impactul factorilor sub-sistemici (subcultura strategică dominantă, capacitatea instituțională a statului, tipul de leadership, consensul dintre elite etc.) asupra deciziei de politică externă; la un nivel macro, caz în care se urmărește modul în care politici regionale ale diferitelor state, cu accent pe marile puteri, influențează decizia de politica externă a puterilor secundare. În legătură cu al doilea obiectiv, prezentarea a precizat că politica externă de tip comparativ nu a fost și probabil nu va fi vreodată o abordare de tipul hard science, dominată adică de metode cantitative, abordări pozitiviste, empirice și exclusiv prezentualiste ori de calcule statistice. Mai degrabă, politica externă de tip comparativ recurge la metoda comparativă de tip calitativ orientată fie spre comparații sincronice – ale politicilor diferitelor state -, fie pe comparații diacronice – ale politicilor aceluiași stat în perioade de timp distincte. Obiectivul utilizării metodei comparative poate varia de la cercetare exploratorie până la teoretizare și strategii de inovare conceptuală, care pot propune inovații atât în zona cercetării fundamentale cât și în zona de politică externă practică, unde statele au nevoie de concepte strategice pentru a-și cunoaște și afirma interesele. În absența utilizării metodei comparative și a strategiilor de inovare conceptuală livrate de cercetarea fundamentală e puțin probabil ca puterile secundare pot avea voce și individualitate strategică în relațiile internaționale.”
11.02.2026, ora 12.00 – CS III Dr. Lucian Dumitrescu,  „Politica externă de tip comparativ. Metoda comparativă în relațiile internaționale”
26.11.2025, ora 12.00 – CS III Dr. Lorena-Valeria Stuparu,  „Om capabil – Om incapabil. Pornind de la Paul Ricoeur”
08.10.2025, ora 12.00 – CS II Dr. Henrieta Anișoara Șerban,  Buna guvernare digitală: oportunități și pericole
06.08.2025, ora 12.00 – CS III dr. Viorella Manolache și cercetătorul Ian Browne, Orwell on Power in 1984. Is it a critique of communism, or of capitalism?
25.06.2025, ora 12.00 – Alexandra Vasile, Diplomația Uniunii Europene în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu în secolul al XXI-lea
11.06.2025, orele 12 – CS III dr. Gabriela Tănăsescu a susținut conferința „Despre politica binelui comun. Dezbateri și practici actuale”.
14.05.2025, ora 12.00 – CS III dr. Bogdan-George Rădulescu a susținut prelegerea „Sursele ideologice ale trumpismului”
30.04.2025, ora 12.00 –  Reprezentanții platformei Data Sweep vor susține un workshop interactiv și vor oferi un demo live.
02.04.2025, ora 12.00 – CS II dr. Cristian-Ion Popa, secretar științific, a susținut prelegerea:  „Era mai bine înainte de 1989?; „Ar fi mai bine în afara Uniunii Europene?”
05.03.2025, ora 12.00 – Lucian Dumitrescu, „Suveranismele dependente” din Polonia, Ungaria și România. O perspectivă comparativă
20.11.2024, ora 12.00 – Cercetătorul  Enache Tușa va prezenta volumul de autor publicat în 2024- „ Colonizările românesti în Dobrogea. Un proiect reușit de modernizare socială”.
13.11.2024, ora 12.00 – Implicațiile rezultatelor alegerilor prezidențiale din SUA.
6.11.2024 ora 12.00 – Referendumul și alegerile prezidențiale din Republica Moldova.
05.06.2024, ora 12.00 – Andrei Miroiu, „Între ordinea socială și conexiunea terorism-criminalitate: JNIM, o grupare armată Saheliană

22.05.2024, ora 12.00 – Lucian Dumitrescu, Evoluția Uniunii Europene ca putere structurală. Geopolitizarea conexiunii „state building – securitate” în Ucraina

24.04.2024, ora 12.00 – Ana Maria Iancu, Relațiile dintre Biserică și Stat în Danemarca

03.04.2024, ora 12.00 – Viorella Manolache, Foucault despre Foucault

20.03.2024, ora 12.00 – Lucian Dumitrescu, Inițiativa celor Trei Mări și „marele comportament” al României la Marea Neagră. Ambiguități teoretico-metodologice în investigarea marii strategii a puterilor secundare

28.02.2024, ora 12.00 – Henrieta Anișoara Șerban, „Utopia lui Rorty vs utopia lui Nozick”

21.02.2024, ora 12.00 –  Radu Cupcea, Rusia: „națiunea tripartită” și războiul din Ucraina

14.02.2024, ora 12.00 – Alexandra Vasile, „Politicile Uniunii Europene în Orientul Mijlociu”

07.02.2024, ora 12.00 – Darie Cristea,  „Povestea vaccinării – înainte și după 2020”

31.01.2024, ora 12.00 – Călin Cotoi,  „Expoziții și structuri de reprezentare: România la 1867 și 1906”

10.01.2024, ora 12.00 – Gabriela Tănăsescu, „Originile Semiprezidențialismului”

13.12.2023, ora 12.00 – Eric V. Davtyan a discutat despre situația din Nagorno- Karabakh și despre Războiul de agresiune al Azerbaidjanului împotriva populației armene.

06.12.2023, ora 12.00 – Henrieta Anișoara Șerban, „Democrația în orizontul teoretic rortian: aspecte dificile și implicații practice”

29.11.2023, ora 12.00 – Lorena Stuparu, „Identitate politică și identitate narativă”

22.11.2023, ora 12.00 – Tatiana Cojocari, „Regiunea transnistreană a Republicii Moldova în contextul procesului de extindere a Uniunii Europene”

15.11.2023, ora 12.00 – Enache Tușa, „Dobrogea și procesul de modernizare”

08.11.2023, ora 12.00 – Lucian Dumitrescu, „Influența subculturilor strategice din Turcia asupra politicii externe. Schimbare și continuitate”

01.11.2023, ora 12.00 – Cătălin Avramescu, „Originile prezidențialismului”