În cel mai recent număr al Revistei de Științe Politice și Relații Internaționale (nr. 2/2026), IOANA-NELIA BERCEAN, CS III, dr., ISPRI, Departamentul de Relații Internaționale, și FATMA RUXANDRA YILMAZ, licențiată în Istorie și Științe Politice și Studii Europene, doctorandă la Universitatea Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), ne propun articolul „Mitul «Păcii prin putere» și consecințele perverse ale noului război american în Orientul Mijlociu”.
„Pe 28 februarie 2026, Statele Unite s-au alăturat Israelului într-un nou război împotriva Republicii Islamice Iran, conflict care a provocat un lanț de consecințe neașteptate (fenomen cunoscut în sociologie sub numele de „consecințe perverse”), dintre care cea mai importantă, cu impact global, a fost blocada Strâmtorii Ormuz. Însă, lista consecințelor neintenționate este completată și de alte evoluții, precum repoziționarea strategică a unor state din Golf, apariția unor premise geopolitice care ar favoriza reconfigurarea unui Orient Mijlociu post-american, creșterea riscului de proliferare nucleară – la nivel regional și global –, agravarea crizei libaneze, configurarea celei de-a Treia Republici Islamice, erodarea relațiilor dintre Israel și statele din Golf, escaladarea orizontală și reconfigurarea posturii forțelor americane în Indo-Pacific. Inițiat într-un moment considerat drept o fereastră de oportunitate strategică, războiul israeliano-american din Iran este adesea încadrat în paradigma „pace prin putere”, o doctrină geopolitică și o strategie de tipul realpolitik, care susține că presiunea unei puteri militare covârșitoare, alături de sancțiunile economice maxime, ar descuraja adversarul și ar putea preveni conflictele armate. Cu toate acestea, la scurt timp după începerea războiului, evoluțiile sale au evidențiat mai degrabă slăbiciunile acestei doctrine, mai ales în cazul unei strategii greșit concepute, care nu a reușit să evalueze cu adevărat răspunsul iranian. Mai mult, incapacitatea de a anticipa setul de consecințe perverse a generat o criză pe piața energetică globală, a afectat securitatea regională și internațională și a dus la posibila reconfigurare a unei noi arhitecturi de securitate în Orientul Mijlociu, care nu mai are SUA în centru. Aceste variabile validează premisele inițiale de cercetare ale acestui articol: doctrina „pace prin putere” nu este universal valabilă, iar efectele neașteptate ale acestui război au generat o policriză globală. De la Niccolò Machiavelli la Donald J. Trump, istoria ne arată că pacea și stabilitatea sunt garantate de puterea coerentă și de amenințarea credibilă a utilizării acesteia, nu de încrederea reciprocă și angajamentele normative.”
Mai multe detalii: https://79dd720e-4b65-4316-bb39-526d8ea1c51d.filesusr.com/ugd/d1cf60_c561d6e8af4645e480ec2dba8716cf0c.pdf