Institutul nostru lansează un proiect de reflecție intitulat „Jurnal academic pe timp de criză”. Acesta însumează gândurile, reflecțiile și analizele cercetătorilor noștri în fața crizei de pandemie pe care o străbatem cu toții. Textele publicate în revistele, site-urile sau paginile de Facebook ale Institutului vor fi ulterior publicate într-un volum-mărturie (ISPRI).
„Testul Viorel Cataramă”, sau, Despre liberalism, rawlsianism, comunitarism și „egalitate complexă”
Articol semnat de Henrieta Anișoara Șerban
Arhiva personală, f.a.
Protestul omului de afaceri și liberalului Viorel Cataramă este o bună ilustrare (metonimică) pentru existența și adâncirea reflexelor democratice liberale în societatea românescă și pentru o societate civilă care nu renunță cu ușurință la libertatea opiniei și a acțiunii, a opțiunii de viață (sau de moarte). Contextul în care survine acest protest este guvernat de imperative relativ contractorii (politice, sanitare, economice și etice, într-o ierarhie în care prioritățile etico-medicale iau acum precedență), ceea ce complică mult receptarea protestului și semnificația acestuia, dar face lucrurile deosebit de interesante.
John Authers face o observație valabilă și demnă de toată considerația: pandemia forțează oamenii la o a recurge la o meditație mai aprofundată despre bine și rău, despre ceea ce e legitim să aștepte indivizii de la societate și invers, despre sacrificii și rostul lor, dar mai ales despre faptul că, în mod conștient sau nu, oamenii se plasează prin reacțiile lor în tradiții de gândire politico-morală bine stabilite.
Foarte mulți indivizi reacționează ca niște rawlsieni fără să știe. Pentru aceștia, asigurarea necesităților de bază și oportunitatea unei vieți mai bune reprezintă fundamentul pentru dreptatea socială și politică și, totodată, modul în care privesc lumea – prin lentile rawlsiene, chiar dacă nu au auzit niciodată de John Rawls sau de „vălul ignoranței”. În cartea sa din 1971, John Rawls teoretizează etica unui liberalism „de centru” în care, grație unui set de două principii universale ale dreptății, deciziile politice și instituțiile liberal-economice, dacă nu vizează egalitatea, cu siguranță iau în considerare interesele celor defavorizați, sau ar trebui să reacționze ca și cum le-au luat drept etalon, cu atât mai mult cu cât, în mod potențial, oricui i se poate întâmpla să fie într-o poziție defavorizată, despre care nu știe nimic sigur în privința evitării acesteia, atunci când decide. (John Authers) După John Authers, rawlsianismul reprezintă în teoria politică echivalentul maximei biblice „Ce ție nu-ți place, altuia nu face”. Astăzi, în epoca Covid-19 pe care o dorim cât mai scurtă, societățile se mobilizează, cei defavorizați devin mai vizibili în „ochii”, în percepțiile majorității, pe de o parte, și în deciziile politice, pe de altă parte. John Rawls a fost extrem de apreciat pentru un mod original de a revigora prin contractualism liberalismul și criticat pentru caracterul abstract al teoriei sale, dar iată cum pandemia curentă produce o infuzie de rawlsianism în conștiința publică.
Michael Walzer propune egalitatea complexă (nuanțată și necontradictorie din perspectiva liberală a garantării de drepturi, libertăți, puralism și proprietate) și resursele unei arte a separării pentru a adecva liberalismul realităților. În mod surprinzător, proiectul său a fost considerat de unii utopic, de alții deja realizat. Distributivitatea adecvată trebuie astfel adecvată specificului sferei de activitate și nu poate fi același în zona academică, în zona comerțului, în zona cultelor etc. Spre deosebire de John Rawls, Michael Walzer optează teoretic pentru recursul la elementul concret. Așa cum arată Cecilia Tohăneanu: „El [Walzer] preferă cercetarea empirică, investigarea istorică a culturilor şi tradiţiilor, pentru a scoate la lumină diversitatea practicilor şi, prin urmare, a principiilor distributive. Desconsiderând diversitatea acestor manifestări ale istoriei, «primul impuls al filosofului», explică Walzer, a fost să se opună «lumii aparenţelor», pentru a sonda «o unitate fundamentală subiacentă: o listă scurtă de bunuri de bază redusă rapid la un singur bun; un singur criteriu distributiv, sau un set de criterii conexate; şi, filosoful însuşi, aflat, cel puţin simbolic, într-o singură poziţie de decizie. […] Supoziţia cea mai profundă a majorităţii filosofilor care au scris despre dreptate, de la Platon încoace, este că există un singur sistem şi numai unul al dreptăţii distributive pe care filosofia îl poate cuprinde în mod corect.» Încercarea de a «inventa» un principiu sau un câteva principii drept formulă universală a distribuirii este, pentru Walzer, o cale greşită de a aborda dreptatea distributive”. Aceasta este o poziție clară anti-Rawls, care, continuând și interpretarea lui Authers, s-ar traduce în discurs etico-politic popular prin ideea „Ce ție nu-ți place nu poți interzice altcuiva” și mai ales nu poți impune indiferent de ceea ce solicită individul sau indiferent de specificul sferei dreptății în care se găsește, indiferent de contexte și consecințe.
Există și indivizi preocupați de aspecte utilitariste. Utilitarismul urmărește cel mai mare bine, pentru cât mai mulți. Raportarea la contextul pandemic prin perspectiva economică și adoptarea poziției redată prin filosofia imunizării de grup este în mare parte utilitaristă. (John Authers) După, Authers, ziarul „Sunday Times” relata poziția consilierului prim-ministrului Boris Johnson, Dominic Cummings, care considera că e necesară o politică de a lăsa suficiente persoane să se infecteze pentru a realiza o imunizare extinsă, națională „și dacă e să moară câțiva pensionari e foarte rău, dar asta e”. Downing Street a negat această poziție ca poziție oficială a guvernului.
Se poate identifica o abordare populară, incipient libertariană a realității. Pentru un alt oponent al lui Rawls, filosoful Robert Nozick, în Anarhie, stat și utopie, descrie un stat limitat la securitate și garantarea drepturilor pentru a maximiza spațiul posibil acordat libertății individuale. Într-un limbaj uzual, „Numai ce mie-mi încalcă drepturile e treaba statului, dar nu e nicicum treaba statului să îmi limiteze drepturile (nici acțiunile sau deciziile)”. Pandemia a extins puterile statului în detrimentul drepturilor individuale, aproape fără dezbatere publică, exact ceea ce argumentează Nozick că nu e de acceptat.
Din perspectiva unui comunitarism popular, măsurile de distanțare socială atacă țesătura socială a comunităților umane. Comunitățile par că s-au mutat online și că o duc înfloritor. Dar nu toți indivizii își permit să cultive relaționările prin rețele sociale din motive de bătrânețe, din motive personale, din inadecvare, resurse limitate de timp și bani etc. Pandemia nu a extins telemunca la întreaga societate. Noile „triburi” online sunt noua pătură a privilegiaților, o aproximație caricaturală a clasei de mijloc, ce pare deocamdată preocupată mai degrabă de optimism și „copilăreală”, decât de confruntarea dintre tiranie și libertate, de ignorarea Constituției sau de salvarea democrației. Un gânditor comunitarist reprezentativ, Michael Sandel într-un interviu cu Thomas Friedman de la „New York Times”: „Binele comun descrie cum putem trăi împreună într-o comunitată. Este vorba despre idealuri etice pentru care ne străduim împreună, despre beneficiile și poverile pe care le împărtășim, despre sacrificiile pe care le face unii pentru alții. Este vorba despre lecțiile pe care le învățăm unii de la ceilalți despre cum putem trăi o viață bună și decentă.” După John Authers, în SUA, comunitarismul conduce inclusiv la refuzul bătrânilor de a accepta sacrificiul tinerilor și al țării pentru protecția lor o reacție care seamănă cu utilitarismul, dar e mai degrabă un crez asociat unei politici conservatoare apropiată Partidului Republican. În China comunitarismul a presusăus izolarea celor în vârstă sub grija unui regim comunist, autoritar, dar benevolent, legitimat confucianist.
Desigur, în UE nu putem reduce viața oamenilor la igienizarea alimentelor, la distribuirea alimentelor și la limitarea răspândirii germenilor – o spune și John Authers. Așa se explică și preocupările pentru măsuri de relaxare a măsurilor autoritare, deși din perspectiva unor preocupări strict medicale, se poate să fie cam devreme.
În lumina acestor observații, „testul Viorel Cataramă”, o formă de protest, prin îmbrățișarea acestuia cu o persoană de etnie romă într-un focar de Covid-19, poate conduce la diverse interpretări. Prima, ar arăta că individul solicitat de izolare este tentat de rebeliune ca bravadă, sau o altă interpretare, ne conduce la ideea că până și în starea de urgență individul poate decide să adopte poziția omului revoltat, pledând pentru libertate individuală și intruziune statală minimală în viața individului. Să fie îmbrățișarea o expresie de comunitarism? Așa putem considera. Dar poate e doar un gest de revoltă, uman. Este cu siguranță o expresie a libertății umane, o alegere de a nu îi respinge pe cei bolnavi, de a nu accepta izolarea, interdicția interacțiunii, a deplasării, a gestului uman, cu prețul suferinței personale și a rigorilor impuse de ordonanțele miliatre. Pentru liberalul și omul de afaceri Viorel Cataramă, adept al imunizării de grup, acțiunea de a sfida distanțarea socială (impusă prin ordonanțele militare ale stării de urgență) reprezintă a înclina balanța, într-o confruntare epică între libertate și tiranie, înspre libertate, sfidând frica și pandemia. Putem interpreta că reacția sa este libertariană și comunitaristă, cu o aparență utilitaristă. Alții o vor interpreta drept utilitaristă și atât. Alții drept patriotică. Interesant pentru sănătatea democrației românești este să discutăm în ce măsură statul ar fi putut vedea protestul individului ca valid și în ce măsură un dosar penal în acest caz este un act pripit: în ce măsură se poate constitui chiar ca un act abuziv încheierea unui dosar penal în acest caz în care stau în opoziție prevederile ordonanțelor militare și drepturi constituționale incontestabile și inalienabile ale individului?
În fine, în ce măsură putem accepta drept validă negarea motivației personale? Poate intenția politicianului, fost candidat la președinție să fie total deconectată de tentația creșterii popularității? Este în acest protest doar libertarianism, patriotism și eroism? Ne putem îndoi. Dar cum am dovedi că este ceva exclus fără a încălca prezumția de nevinovăție, această cheie de boltă constituțională a statului de drept?
Referințe:
https://www.mediafax.ro/politic/pariu-cu-virusul-viorel-catarama-s-a-autoizolat-si-asteapta-simptomele-coronaviruslui-19118999; https://adevarul.ro/news/eveniment/viorel-catarama-intrat-carantina-fost-intr-un-focar-coronavirus-m-am-imbratisat-mai-cetateni-etnie-roma-1_5eb4fd025163ec4271905926/index.html
John Authers, „How Coronavirus is shaking up the moral universe”,
https://economictimes.indiatimes.com/news/international/world-news/how-coronavirus-is-shaking-up-the-moral-universe/articleshow/74888344.cms?utm_source=contentofinterest&utm_medium=text&utm_campaign=cppst, accesat la 12 mai 2020.
Cecilia Tohăneanu, „Egalitatea complexă” sau socialismul în versiunea lui Michael Walzer, http://revistasferapoliticii.ro/sfera/173/art13-Tohaneanu.php, accesat la 12 mai 2020.
Michael Walzer, „Liberalism and the Art of Separation”, Political Theory, Vol. 12, Nr. 3, 1984.
București, 12 mai 2020