Institutul nostru lansează un proiect de reflecție intitulat „Jurnal academic pe timp de criză”. Acesta însumează gândurile, reflecțiile și analizele cercetătorilor noștri în fața crizei de pandemie pe care o străbatem cu toții. Textele publicate în revistele, site-urile sau paginile de Facebook ale Institutului vor fi ulterior publicate într-un volum-mărturie (ISPRI).
Măști, frici și autoritarism xenofob vs. empatie și oportunități
Articol semnat de Henrieta Anișoara Șerban
Arhiva personală. Foto-creație, de Cristi Negoiță
Masca aparține registrului teatral, al artelor performative, al festivalului, știm bine. În politică, masca este la ordinea zilei dintotdeauna, fie și când nu e un obiect concret, ca acum în vremurile pandemice. Masca poate fi un rol asumat, un discurs sau un ritual. Natura cameleonică a puterii este la ea acasă într-o dialectică complexă desfășurată între ceea ce se arată și ceea ce se ascunde. Anatomia politică, psihologică și sociologică a puterii este anatomia unui auctoritas în politică și a fost expusă pentru prima dată prin opera lui Machiavelli. Liderul politic este când „leu”, când „vulpe”, depinde de soartă și își face soarta, mizând pe abilitate și carismă politică. Puterea trebuie mai întîi să se facă ascultată pentru a fi și apoi pentru a fi asculată, o realitate de care depinde eficiența puterii. Societatea este inundată de multiple strategii ale aparențelor. (vezi și J. -J. Wunenburger) Forța teatrologică și a punerii în scenă angrenează societățile în acest spectacol politic, în care demnitatea individuală și subiectivă – cel puțin așa ne-a învățat socializarea democratică contemporană – depinde, din perspectivă politică, de accederea de la statutul de spectator la statutul de actor, prin asumarea unor roluri și responsabilități, prin acțiuni întreprinse pentru actualizarea unor libertăți, prin vita activa (v. Hannah Arendt).
Frica, conformismul și îndrăzneala cetățeanului sunt diferite de frica indusă publicului de către politician, de conformismul politicianului față de mase și de îndrăzneala politicianului. Acestea se confruntă într-o scenetă eternă, cu perpetuu succes politic, pentru conducători. „Îndrăznește și vei cuceri lumea” este un adevăr etern. Empatia la baza ierarhiei sociale este diferită de empatia de la vârf. Exact așa cum observa Mihai Eminescu: „Cu-acelaș’ gând, noi totuși ne desfidem: Non idem est si duo dicunt idem”. Președintele Slovaciei, doamna Zuzana Caputova, s-a remarcat prin adecvarea totală la context, asortându-și masca la ținuta abordată la conferințele de presă mai recente. (president Zuzana Caputova) Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a ales să poarte mască în aparițiile publice. (Shinzo Abe wore one) La fel și consilierii săi. Președintele României pare să nu poată suporta masca și să nu considere important acest aspect simbolic, probabil considerând că se află la distanța socială corectă în fața camerei. La fel și prim-ministrul român. Ministrul Sănătății român, probabil, prin natura exercițiului public, mult mai implicat, poartă mască. Prim-ministrul grec și doamna guvernator de Michigan Gretchen Whitmer (Greek prime minister Kyriakos Mitsotakis; Michigan governor Gretchen Whitmer), chiar au postat fotografii pe rețelele sociale în care poartă mască, un aspect simbolic remarcabil, în primul rând, pentru „greutatea simbolică” acordată acestui gest de seriozitate și, până la urmă, cred eu, pentru mesajul de solidaritate. În jocul politic american contemporan, liberalii sunt „îngâmfații care poartă măști”, iar „refuzul fără de griji” de a purta mască ar fi un titlu de glorie specific republican (as Politico reports, Annabelle Timsit).
Să fie portul măștii semn de înfricoșare hobbesiană sau semn de prudență aristotelică? Să fie o idee bună să adopți imaginea omului revoltat de pe pozițiile decidentului distanțării sociale și al obligativității portului de mască sau de pe pozițiile factorului oficial care recomandă masca? Să desconsiderăm o anume cumințenie în politică de la vârful ierarhiilor? Dar putem oare adopta civil disobedience (atât de TFL, gen!) și pledând pentru responsabilitate, solitaritate și ascultare civică în fața pandemiei? Știm bine, orice stare de continuă frică propulsează individul în starea de natură, în care viața omului este mizeră și scurtă, împingându-l pe om către acceptarea Leviathanului autoritar care instaurează legea și mai ales domnia legii; permițându-i totodată individului să intre în rândurile „suveranului adormit”, cum frumos spune Richard Tuck (v. Thomas Hobbes). Da, frica este un instrument politic pe cât de rudimentar pe atât de folosit pentru consolidarea puterii, dintotdeauna, deși, cu diverse nuanțe. Totodată, prudența și buna măsură au rostul lor în toate contextele politice, iar în cele de criză, cu precădere.
Lucian Blaga ne vorbește despre securitate și ”a trăi în imediat”. Unicitatea omului este redată, între alte caracteristici excepționale, de nelimitarea la securitate și imediat, de un adevărat destin creator și de cunoaștere (căruia i se poate sustrage, dar la care dovedește că accede fără încetare prin intermediul diversității individualității…chiar dacă nu printr-unul și același individ). Omul nu trăiește doar în contextele concrete și nu le este prizonier. Omul e „prins” într-un destin creator care nu e identic cu cel social, politic, economic al zonei concretului imediat. Omul e capabil să respingă, cu riscul auto-distrugerii bucuriile siguranței, pentru chemarea creației și cunoașterii. (v. „ființa istorică” în concepția lui Lucian Blaga) Cu toate acestea, după cum putem observa în cotidian, omul poate renunța la siguranță și pentru teribilism, sau pentru distracție sau, pentru capital politic.
Încercările totuși, crizele, vremurile grele și tulburi, pot avea cele mai neașteptate urmări, inclusiv o creștere a responsabilității sociale, o atenție sporită pentru cei defavorizați, o dinamizare a voluntariatului și solidarității sociale. Gânditoarea contemporană Martha Nussbaum identifică într-un interviu recent un reviriment (optimist) al social democrației ca efect al pandemiei. (Nussbaum)
Interviul acordat de Martha Nussbaum, filosof american contemporan al politicii și dreptului, pornește de la o metaforă fotografică, a empatiei, în care ne propune să ne concentrăm asupra celor obligatoriu ascunse în aceste zile, asupra nasului și gurii pe care le protejăm ca vulnerabilități, dar care reprezintă și lucrurile pe care le vom dezvălui, sau pe care le vom redescoperi, ca o metaforă pentru oportunități. Într-o logică simbolică a elementelor feței, ochii absenți din această imagine ar reprezenta analiza rece și exclusiv critică, iar nasul și gura, intuiția și, erepectiv, empatia, precum și căldura relațiilor personale: promisiunea salvării prin empatie.
Jairo Mejia, La presa latina
Între lucrările sale mai recente, Martha Nussbaum a publicat în 2018 lucrarea Monarchy of Fear în care abordează domnia (neântreruptă a) fricii și lipsa de rezerve a conducătorilor de a specula fricile indivizilor și de a manipula prin frică un comportament dezirabil, predictibil care să le asigure o putere consolidată și o democrație limitată… sau distrusă. Autoarea este printre puținele persoane care ies din sfera academică pentru a contribui în mod relevant la înțelegerea unor probleme de politică națională și internațională. Deși ne îngrijorăm că această criză legitimează măsuri autoritare care pot declanșa o cotitură către autoritarism și suspiciune față de semeni, putem totodată să considerăm oportunitatea prezentată de criza pandemiei de Covid-19 de a înțelege nevoia de a promova egalitatea, de a reconsidera disprețul față de guvern (autoarea se referă direct la guvernul SUA, dar problema încrederii în guverne și în instituții are o importanță internațională extraordinară).
Guvernul are ocazia de a se dovedi marele organizator și marele facilitattor de solidaritate. Oamenii au acum ocazia de a se repoziționa în sfera politică și în cea personală de pe poziții de neîncredere pe poziții de apreciere pentru lucrurile pe care altă dată le-au ignorat și le-au considerat de la sine înțelese. M. Nussbaum arată în interviul menționat următoarele: „Această criză provoacă frică sporită și aceasta, la rândul său poate provoca dorința de a alege confortul promis de un lider atotputernic, riscând astfel democrația. De fapt, totuși, nu putem spune că vedem o astfel de reacție (americană- n.m.) Ceea ce văd în țara mea este o dorință sănătoasă de coordonare, un factor de corecție necesar pentru mitul că nu am avea nevoie de guvernul federal. Oamenii văd în această situație că e absurd ca statele să se afle în competiție unele cu altele pentru resurse și această observație trezește dorința social-democrației asociată cu ceea ce am numit prin New Deal, în care necesitățile umane esențiale sunt treaba unui guvern federal puternic. Observ că unii lideri autocrați de prin alte locuri folosesc această criză ca scuză pentru a obține puteri extraordinare: (prim-ministrul Benjamin) Netanyahu în Israel, (prim-ministrul Viktor) Orban în Ungaria, (prim-ministrul Narendra) Modi în India. Dar acestea sunt persoane neprincipiale care vor scăpa cu ceeea ce oamenii și curțile le vor permite să scape și vom vedea dacă va emerge o rezistență democratică puternică (în aceste situații, drept consecință). Dar nu văd o tendință de a respinge democrația în alte țări europene. Și spuneți că oamenii admiră China: în fapt, ziarele sunt pline de critici și de reprezentări greșite ale crizei din China, ceea ce a fost posibil prin absența unei prese libere”.
În lumina celor menționate mai sus, „starea de alertă” ar fi foarte bine (ar face bine) să presupună o sănătoasă alertă civică pentru abuzuri și derapaje, care pot fi și inerente situației insolite pe care o trăim și ar putea fi urmări ale tentațiilor de a consolida poziții de putere politico-economică, dar nu trebuie cu nicun chip să se consolideze ca practici nedemocratice, ca precedente, devenind noile reguli, „noile normalități”. Presa și societatea civilă sunt la fel de importante ca și în democrațiile „răsfățate”, în situațiile „normale”.
În același interviu, cu referire la Celălalt, cel cu adevărat îndepărtat și aflat în suferință, considerând și ideea lui Adam Smith care spunea că „este dificil să îți pese de cei aflați la distanță”, M. Nussbaum arată că nu este imposibil totuși să simți empatie pentru cei din zonele de război, sărăcie etc. În cazul în care ne dorim să contracarăm în mod conștient tendința de nepăsare, cultivând legături de prietenie cu oameni din toată lumea, acest lucru, în consecință, ne va aduce lumea mai aproape într-un mod cvasi-metaforic, dar destul de realist, în termeni de empatie. Empatia depinde de obiceiurile formate și poate fi un beneficiu în relațiile pe care le întreținem, totodată, având reverberații benefice socio-politice pentru civism și sănătatea democratică a unei țări. Expresia președintelui american Donald Trump „virusul chinezesc” a fost o etichetă perfectă pentru „un fenomen discriminatoriu urât împotriva persoanelor cu aparență asiatică din țara mea”, consideră Martha Nussbaum, iar lunga istorie a zvonurilor și prejudecăților despre „pericolul galben” a sporit șansele de raportare aberantă la semenii cu o aparență asiatică, pentru unii xenofobi, aceștia reprezentând o adevărată întrupare a bolii, mai adaugă M. Nussbaum.
Dar trebuie mereu să facem recurs la „buna politică”, să refuzăm confortul de a pune castrofele în seama unor ispășitori sau a altora (un exercițiu inutil) și de a recurge la buna gândire și la buna punere în practică a soluțiilor eficiente, formând bunele practici pentru salvarea tuturor. Îmi amintesc că Michel Houellebecq zicea (în Harta și teritoriul) că omenirea este cu siguranță ciudată: „Din nefericire, cel mai adesea era genul ciudată și respingătoare, și doar arareori de genul ciudat și încântător.” Dar, așa cum înțeleg eu lucrurile, ultima variantă nu e exclusă și, la nevoie, „ciudățenia” ingenioasă și salutară e tot ce ne trebuie.
Oportunitatea măreață a pandemiei este ancorată în acest spațiu/registru democratico-empatico-uman: criza curentă e o șansă de îmbunătățire a sistemelor medicale pretutindeni și de micșorare a inegalităților privind condițiile economico-sociale (condițiile de locuit, posibilitățile de nutriție etc.). „Avem timp de gândit, să gândim bine”, spune Martha Nussbaum.
Să nu uităm, avem la îndemână și soluția rortiană a refuzului cruzimii, pe cât de simplă, pe atât de cuprinzătoare; de la empatia individuală și auto-refelexivitate („Ce fel de individ mă străduiesc să fiu?”) la sănătatea liberală, socială și democratică a echității și demnității umane, pentru fiecare persoană („În ce fel de societăți vrem să trăim?/ Ce moștenire lăsăm?”).
Referințe
1. J. J. Wunenburger, Imageriile politicului, București, Paideia, 2005.
2. Hannah Arendt, The Human Condition, Chicago University Press, 1958.
3. Annabelle Timsit, Politicians are struggling with face-mask optics, „Quartz”, 2 mai 2020 https://qz.com/1850084/leaders-struggle-with-face-mask-optics-as-coronavirus-lockdowns-ease/
4. Richard Tuck, The Sleeping Sovereign: The Invention of Modern Democracy, Cambridge University Press, 2016.
5. Thomas Hobbes, Leviathan, intro. W. G. Pogson Smith, Oxford, Clarendon Press, 1965.
6. Lucian Blaga, Trilogia cosmologică. Ființa istorică; București, Editura Humanitas, 1997, p, 192 și urm.
7. Martha Nussbaum, interviu, https://www.law.uchicago.edu/news/martha-c-nussbaum-pandemic-and-desire-strong-federal-government.
București, 5 mai 2020