Institutul nostru lansează un proiect de reflecție intitulat „Jurnal academic pe timp de criză”. Acesta însumează gândurile, reflecțiile și analizele cercetătorilor noștri în fața crizei de pandemie pe care o străbatem cu toții. Textele publicate în revistele, site-urile sau paginile de Facebook ale Institutului vor fi ulterior publicate într-un volum-mărturie (ISPRI).
COVID-19 și impactul în relațiile internaționale
Articol semnat de Oana Simion
Criza coronavirusului va fi, fără îndoială, un moment definitoriu în istoria contemporană. Anul 2020 s-a transformat într-unul dintre cei mai dificili ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial iar pandemia globală are consecințe sociale, economice și politice majore. Statele luptă împotriva unei amenințări care crește exponențial și pune în pericol majoritatea cetățenilor, un război global împotriva unui inamic invizibil. Virusul, originar din Wuhan-ul Chinei, este unul dintre cei mai mari egalizatori mondiali.
Potrivit teoriilor realiste ale relațiilor internaționale, conflictul, mai degrabă decât cooperarea, este ceea ce caracterizează relațiile dintre state. Va muta însemna criza coronavirusului trecerea către cooperare mai mult decât concurența și conflictul? Sunt relațiile internaționale îndreptate către descoperirea și aprofundarea cooperării? Ce schimbare ar putea aduce criza COVID19 politicii internaționale? Nu avem încă răspunsurile la aceste întrebări, însă ce este sigur este că această criză epidemiologică va schimba modul de conviețuire așa cum îl știam de mult timp. Fără îndoială că se va depăși această criză, dar efectele acesteia se vor resimți pentru încă o bună bucată de timp. Echilibrul de putere nu cred că se poate schimba atât de mult și nici relațiile dintre puteri să devină mai cordiale. Repercusiunile acestei pandemii vor include și relațiile dintre statele Uniunii Europene, iar măsurile luate de guvernele câtorva dintre cele mai dezvoltate țări europene pot spori politica de autosuficiență și de izolare și se poate ajunge la destabilizarea Uniunii Europene și a instituțiilor sale.
În rivalitatea lor, marile puteri instrumentează totul, așa că era de așteptat că vor instrumenta și criza coronavirusului. Declarații pline de acuzații din toate părțile – de la purtătorul de cuvânt al Ministerului Chinez de Externe care a sugerat că armata SUA deține o parte din vină pentru această criză, la campaniile similare de acută dezinformare rusă care învinovățeau alternativ SUA, Europa, și China sau declarațiile inițiale lui Trump că totul e doar o farsă democrată si identificarea coronavirusului drept un virus chinez – toate s-au încadrat în același registru.
Relațiile transatlantice au avut de suferit din cauza crizei coronavirusului. Prin măsurile adoptate de Washington, inclusiv prin interdicția desfășurării zborurilor comerciale cu UE, Statele Unite au dat impresia unei izolări agresive. Reacția Washingtonului în fața COVID19 a fost extrem de perturbatoare cu atât mai mult cu cât nu are un sistem universal de asistență medicală și are o piață a muncii extrem de volatilă. Cu toate acestea, SUA deține avantajele de necontestat ale unei Rezerve Federale și forța globală a dolarului.
De cealaltă parte, China dorește să întruchipeze valorile solidarității și cooperării. Decizia Chinei de a trimite personal și echipamente medicale în Europa pentru a lupta împotriva coronavirusului nu a fost doar un act de solidaritate, ci un exercițiu geopolitic, o demonstrație a voinței Chinei de a juca rolul de hegemon ascendent. Puterea asiatică este decisă să câștige o nouă centralitate într-un sistem global organizat în mod tradițional în jurul alianței atlantice. Astfel, criza coronavisului ar putea deschide ușa unei noi relații între Europa și China, în condițiile în care Rusia și Turcia au interzis exportul de măști și ventilatoare. Germania a procedat la fel, deși este un membru al Uniunii Europene, care se presupune că are o „piață unică” iar comerțul este liber și nerestricționat între statele sale membre. Oficialii europeni s-au plâns că astfel de acțiuni au subminat solidaritatea și au împiedicat UE să adopte o abordare comună de combatere a noului virus.
De zeci de ani Beijingul și-a îmbunătățit constant puterea economică, China fiind fabrica mondială pentru majoritatea lucrurilor și componentelor vitale pentru cei mai mulți dintre giganții tehnologici existenți pe piață. De asemenea, China și-a îmbunătățit și puterea militară prin producția portavioanelor extinzându-și influența militară și puterea globală. Datorită puterii economice și armate în creștere, China își permite să-și folosească pârghiile de putere semnificativă în cadrul sistemului internațional. În acest sens, Beijingul face tot posibilul să demonstreze că a depășit criza. Pe termen scurt, chiar dacă va fi prima care își va relua activitățile economice nu poate avea mari beneficii dacă economiile europene și americane se opresc. Aceasta nu va fi doar o repetare a crizei financiare din 2008, când China a putut profita de lipsa investițiilor din surse americane sau europene. În același timp, UE trebuie să demonstreze că face față crizei coronavirusului mai bine decât a făcut-o în 2009 iar politicile adoptate în această perioadă trebuie să creeze o Uniune vibrantă din punct de vedere economic și justă din punct de vedere social.
Prima fază a focarului de coronavirus a adus o lovitură viziunii președintelui rus Vladimir Putin despre o cvasi-alianță China-Rusia. În urma unei schisme în relațiile Kremlinului cu Statele Unite, Putin a definit legăturile cu Beijingul ca antidot al sancțiunilor occidentale. După anexarea Crimeei și descompunerea dramatică a relației SUA-China politica Kremlinului a fost înrădăcinată în extinderea rapidă a legăturilor de securitate, economice și energetice cu Beijingul. Începând cu 2014, Rusia și China și-au desfășurat în mod regulat exercițiile militare comune, explorarea energetică de mare anvergură și tranzacțiile de conducte pentru a constrânge SUA pe probleme precum războiul civil sirian sau criza nucleară a Coreei de Nord.
Rusia a fost printre primele țări care s-au grăbit să interzică intrarea cetățenilor chinezi în țară, studenții chinezi au fost deportați succint iar cetățenii chinezi au fost hărțuiți pe străzile orașelor rusești. După cum a arătat pandemia, problemele de sănătate publică pot fi incluse în lista de probleme sensibile care declanșează sentimente anti-chineze în Rusia. Oficialii înalți ai Kremlinului au fost frustrați de calitatea și cantitatea de informații despre pandemia furnizată de omologii chinezi. Pe măsură ce Rusia și statele din Asia Centrală se luptă pentru a face față provocărilor pandemiei, China devine tot mai centrată în calculele ei. Rusia ar putea avea aproape 600 de miliarde de dolari în rezerve în valută însă sistemul național de sănătate din Rusia este subfinanțat iar numărul de infecții și decese cauzate de coronavirus este în creștere rapidă. Problemele Kremlinului sunt agravate și de șocul prețului petrolului.
În timp ce administrația Trump s-a folosit de pandemie pentru a retrage integrarea globală, China folosește criza pentru a-și demonstra disponibilitatea de a conduce. Acest lucru reprezintă o problemă pentru producătorii chinezi, mulți dintre ei fiind în activitate însă se confruntă cu o cerere slabă din partea țărilor aflate în criză. De asemenea, criza oferă Chinei o oportunitate enormă pe termen scurt de a influența comportamentul altor state. În ciuda greșelilor timpurii care probabil au costat viața a mii de oameni, Beijingul a învățat cum să lupte cu noul virus și are stocuri de echipamente. La începutul lunii martie, China s-a oferit să vândă Italiei ventilatoare, măști și costume de protecție într-o încercare a Beijingului de a se înfățișa ca lider al luptei mondiale împotriva coronavirusului și a-și extinde influența.
Globalizarea solicită o specializare din ce în ce mai mare a forței de muncă în toate țările, un model care creează eficiențe extraordinare, dar și vulnerabilități. Șocurile precum pandemia COVID-19 dezvăluie aceste vulnerabilități. Furnizorii cu o singură sursă sau regiunile lumii care se specializează pe un anumit produs pot crea fragilitate neașteptată în momentele de criză, determinând defalcarea lanțurilor de aprovizionare. În următoarele luni, multe alte vulnerabilități vor fi expuse iar rezultatul poate fi o schimbare în politica globală. Având în vedere sănătatea și siguranța cetățenilor lor, țările pot decide să blocheze exporturile sau să profite de aprovizionări critice, chiar dacă acest lucru face rău aliaților și vecinilor. O astfel de retragere din globalizare ar face din generozitate un instrument de influență și mai puternic pentru statele care își pot permite. Această pandemie reformează geopolitica globalizării. Marile puteri se vor simți acum brusc vulnerabile la diminuarea propriilor capacități de producție internă în favoarea subcontractării forței de muncă chineze ieftine, controlată de una dintre cele mai omniprezente puteri economice din lume. Globalizarea este sub tensiune, iar ceea ce va urma va ajusta aproape sigur rațiunea orientată către piața globală pe care am văzut-o până în prezent. Această criză probabil că ne va împinge către un anumit nivel de relocare industrială pentru protejarea liniilor de aprovizionare și producție și va pune accentul pe inițiative naționale în detrimentul coordonării internaționale. COVID-19 va contesta globalizarea și va rearanja, într-un fel sau altul, ordinea mondială.