Institutul nostru lansează un proiect de reflecție intitulat „Jurnal academic pe timp de criză”. Acesta însumează gândurile, reflecțiile și analizele cercetătorilor noștri în fața crizei de pandemie pe care o străbatem cu toții. Textele publicate în revistele, site-urile sau paginile de Facebook ale Institutului vor fi ulterior publicate într-un volum-mărturie (ISPRI).
Salutări din Coreea de Sud …în vremea Covid-19
Articol semnat de Henrieta Anișoara Șeban
Sursa imaginii: https://www.nytimes.com/2020/03/23/world/asia/coronavirus-south-korea-flatten-curve.html
Dacă ar fi să glumesc aș spune: „Fruntea sus și curba plată!” Dar cui îi arde de glume, acum. Admirăm „primăvara coreeană” și suntem preocupați, desigur, de miza aplatizării curbei evoluției Covid-19. Aflu că o nepoată prin alianță, stabilită în Coreea de Sud, orașul Gwangju, provincia Jeolla de Sud, Melline Galani, a dat un interviu în „Viața Medicală” din 13 martie 2020 despre fascinantul model al luptei împotriva pandemiei în Coreea de Sud. (https://www.viata-medicala.ro/interviuri/cateodata-am-senzatia-ca-suntem-intr-un-film-nu-ca-asta-ar-fi-de-fapt-realitatea-16012 ) Ce mică e lumea, nu? Și din ce în ce mai stranie.
Desigur că experiența personală, privirea cuiva scufundat într-o luptă fără compromisuri, cu mize uriașe, dar plină de hotărâre și speranță împotriva acestei pandemii siderante, care a schimbat și schimbă lumea noastră și prioritățile ei, uite-așa (am pocnit din degete), văzând cu ochii, hai să zicem, în jumătate de an, este fascinantă.
Modelul coreean este admirabil prin organizare, viziune coerentă și rezultate. Da, este un demers care, alături de modelul chinez (cu care are în comun preocuparea consecventă pentru dezinfectare și sterilizare) pare să ofere o metodă de aplatizare a curbei de transmitere a virusului.
Melli spune că la 11 martie a.c. erau 7755 de cazuri confirmate și 61 de decese, „majoritatea persoane în vârstă, cu afecțiuni preexistente”. ((https://www.viata-medicala.ro/interviuri/cateodata-am-senzatia-ca-suntem-intr-un-film-nu-ca-asta-ar-fi-de-fapt-realitatea-16012) Și precizează: „Ieri, 28 martie erau 9300 cazuri într-o țară de 51,2 de milioane de locuitori (v. și https://www.worldometers.info/world-population/south-korea-population/) și 140 de decese. La Gwangju sunt 20 de cazuri. Adică, nici vorbă de creștere exponențială. Numărul de cazuri noi este din ce în ce mai mic, acum cam 8 cazuri pe zi, în timp ce în Italia se înregistrează sute de morți zilnic.” (https://www.nytimes.com/2020/03/23/world/asia/coronavirus-south-korea-flatten-curve.html)
Rețin de aici, așa cum o fac și alți comentatori că această situație pe care o trăim este cu adevărat ocazia să înțelegem cele mai bune modele și să ne luminăm de la ele. Și, pentru că măsurile luate în Coreea de Sud au contracarat creșterea exponențială a bolii, atunci acesta este modelul.
Trebuie să remarcăm faptul că modelul coreean are o viziune nuanțată, sistematică și rațională despre limitarea mobilității. Astfel, limitările de mobilitate reglementează învățământul universitar și preuniversitar, anul școlar preuniversitar s-a amânat, dar o serie de activități inclusiv cele educaționale se desfășoară sau se vor desfășura la modul cel mai adecvat și mai serios online, iar oamenii ies din case la serviciu și economia continuă. (v. și Melline Galani, „Viața Medicală”)
Se iau decizii structurate, raționale, sistematice și consecvente, care au ca efect raționalizarea proceselor, activităților, realităților. Ca un exemplu, Coreea de Sud a introdus Sistemul de 5 zile constând în raționalizarea numărului de măști pe care coreenii pot să îl cumpere, adică 2 măști la fiecare 5 zile (căci în weekend coreenii mai degrabă stau acasă) la un preț modic pentru nivelul de trai al țării 1,3 dolari bucata. Dar iată că soțul meu Claudiu a cumpărat măști deunăzi la 7,5 lei bucata, adică mai scump decât în Coreea de Sud, în termeni absoluți și cu atât mai mult mai scump, dacă raportăm această sumă la nivelul de trai din România.
Recent, Melli preciza în corespondența noastră electronică faptul că „aici cazurile sunt din ce în ce mai puține, sub 50 pe zi. Azi au fost 27 de cazuri noi în toată țara. În schimb, de la 1 aprilie avem o nouă restricție: oricine intră în Coreea din afară (coreean sau nu) e obilgat să stea 2 săptămâni în carantină. Călătorii testati de la aeroport și apoi trimiși în carantină [sau la spital]. În orașul meu, între data interviului din 13 martie (20 cazuri) și astăzi, 15 aprilie, diferența este de 8 cazuri (28 în total), ultimii 8 pacienți fiind TOȚI veniți din afara țării (Europa, SUA sau alte state).”
„New York Times” (https://www.nytimes.com/2020/03/23/world/asia/coronavirus-south-korea-flatten-curve.html, la 23 martie 2020) identifică drept caracteristici principale ale succesului acțiunea rapidă, testarea generalizată (oficialitățile au pus la punct testări drive-in!!!) și tehnologizarea masivă în testare, autotestarea și monitorizarea mișcărilor persoanelor cu risc. Toate acestea sunt urmate cu consecvență și beneficiază de sprijinul rațional al cetățenilor într-o majoritate semnificativă. Cetățenii au încredere în oficialități, iar încrederea nu le este dezamăgită, tot într-o măsură semnificativă.
În spiritul acestei raționalități, pe care nu pot să o subliniez îndeajuns, simpla măsură a luării temperaturii oamenilor în vederea permiterii admiterii lor în hoteluri și restaurante s-a dovedit benefică pe ambele planuri, cel al luptei cu răspândirea bolii și cel economic. Aș reține două citate din interviul dat de Melli pentru „Viața Medicală”, în cadrul cărora subliniez și, dacă aș putea cumva, aș răs-sublinia chestiunile firești care au condus practic la miracol (sau, „miracol”?): 1.„La scurt timp după apariția virusului au fost create aplicații (în limba coreeană) care depistau în timp real numărul persoanelor îmbolnăvite din toată țara. Apoi au creat o aplicație pentru străini, disponibilă în engleză, chineză și japoneză, pentru a putea fi informați și cei ce nu cunosc limba coreeană. Această aplicație transmite mesaje din toată Coreea (am testat-o și eu, să văd cum funcționează).”; 2. „ [Nu sunt probleme cu aparatura, materialele etc….] În primul rând pentru că aici există solidaritate. Cel mai afectat oraș este Daegu (80% dintre pacienți). Foarte multe orașe, inclusiv cel în care locuiesc eu, i-au sărit în ajutor. Guvernul a suplimentat fondurile, materialele și personalul, iar celelalte orașe au oferit fie echipamente, fie paturi de spital sau au primit pacienți. Cei din Gwangju au oferit 300 de locuri pentru carantina pacienților din Daegu. În acest fel au trecut mai ușor peste situația de criză.” (Cf. https://www.viata-medicala.ro/interviuri/cateodata-am-senzatia-ca-suntem-intr-un-film-nu-ca-asta-ar-fi-de-fapt-realitatea-16012, 13 martie 2020) Atenție însă, acest ajutor a fost rațional și raționalizat, rapid, coordonat și monitorizat exact și, de aceea, în condițiile date, a fost și eficient/benefic.
Este cu adevărat altceva. Și noi, împreună cu aproape tot restul lumii, stăm, ne mirăm, ezităm…Să cugetăm dară: există trei diferențe majore față de lumea occidentală, față de lumea latină (și trebuie s-o spun că nu e o chestiune de „asiacitate” și latinitate, fiindcă în Japonia lucrurile stau mai rău) …și față de România: raționalizarea și raționalitatea, monitorizarea coerentă, (strict) în vederea informării, a managementului carantinei, a izolării și a circulației „vectorilor” concreți și potențiali, dar și voința politică (clară, omogenă), încrederea în oficialități și disciplina, care vine, să nu ne mai ascundem, ca rezultat direct al raționalității și eficienței oficialităților ce acționează la rândul lor „ca unul”, serios, într-un mod evident benefic din punct de vedere social.
Poate fi prea târziu să preluăm modelul? Poate fi modelul eficient dacă e preluat parțial? Desigur că va fi probabil mai puțin eficient dacă e preluat parțial. Dar e întotdeauna salutară orice îmbunătățire a practicilor și strategiilor. De ce mai degrabă ne ignorăm resursele tehnologico-informatice și științifice? Credeți că nu zac pe undeva propuneri de aplicații și pentru abordări sistematice, statistice și informatizate ale crizei? Se pot mobiliza resursele naționale (inestimabile) într-un efort național concertat de contracarare a crizei. Dacă împrumuturi tot s-au făcut și s-au făcut și donații, iar sumele cheltuite probabil deja „sparie gândul”, cu atât mai mult, se poate investi în testare. Testarea sistematică, curățenia și dezinfecția, urmărirea rațională, doar a persoanelor cu febră, precum și consecvența măsurilor luate ar putea ajuta să răspândim pretutindeni în România, în schimbul bolii, „primăvara coreeană”.
București, 29 martie, 15 aprilie 2020