Institutul nostru lansează un proiect de reflecție intitulat „Jurnal academic pe timp de criză”. Acesta însumează gândurile, reflecțiile și analizele cercetătorilor noștri în fața crizei de pandemie pe care o străbatem cu toții. Textele publicate în revistele, site-urile sau paginile de Facebook ale Institutului vor fi ulterior publicate într-un volum-mărturie (ISPRI).
Reflecții din timpul furtunii. Jurnal academic pe timp de criză (I)
Articol semnat de Bogdan M. Popescu
Lumea între autoizolare și conviețuire cu virusul
Ceea ce inițial a fost doar un zvon îndepărtat pentru europeanul avid de informații, dar neverosimil sub aspectul impactului imediat, apoi o știre confirmată ce anunța apariția în China a unei infecții respiratorii cauzată de un nou virus gripal de origine incertă, probabil animală, având o dinamică neobișnuită, cu potențial de răspândire pe întreg continentul asiatic, a devenit, într-un interval scurt, un fenomen global cu consecințe dramatice care a „paralizat” întreaga planetă. Europa a ajuns din periferie chiar centrul pandemiei de COVID-19, pierderile însemnate de vieți omenești, dublate de uriașe blocaje economice cu costuri sociale profunde, fiind incomensurabile și imposibil de anticipat în acest moment pentru că vorbim de o realitate difuză, în continuă evoluție, al cărei deznodământ nu îl cunoaștem și nici nu îl putem aproxima cu precizie.
Pandemia de coronavirus pe care o traversăm diferă în multe privințe: ca anvergură, spectacol mediatic global, restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale sau mobilizarea la nivelul unor țări și continente întregi a forțelor de intervenție, de tot ceea ce majoritatea locuitorilor planetei au trăit până acum iar efectele asupra modului nostru de viață vor fi profunde și de durată.
Pentru că această criză nu este doar o experiență inedită, o „suspendare” pe termen indefinit a prezentului, ci pe cale să producă mutații importante și profunde în psihologia și la nivelul mentalităților indivizilor. Într-un articol din cotidianul Le Monde, scriitorul francez Pascal Bruckner sintetiza câteva paradoxurile acestui moment istoric: „nu mai departe de ieri, ne feream de străini, astăzi ne temem de vecinul de palier. Am trecut de la agorafobie, spaima de spații mari, fără frontiere sau pază, la claustrofobie, sentimentul încarcerării acasă. Aceasta este lumea co-prezentă sieși, astăzi mai mult ca oricând, suntem pentru prima oară contemporani cu proprii noștri contemporani în timp real, cu cei din Iran, Argentina sau Coreea. Globalizarea pandemiei a luat locul comerțului global.[1]”
Deciziile luate, sub imperativul urgenței, vor fi, cel mai probabil, hotărâtoare pentru modul în care va arăta lumea în următorii ani și, tocmai de aceea, asumarea lor trebuie să țintească o perspectivă mai largă, proiectarea unui viitor imaginat în care să ne regăsim confortabil, după ce pandemia de coronavirus va dispărea. Chestiuni care, în mod normal, ar fi luat ani de deliberări, sunt astăzi tranșate în doar câteva ore. După cum aprecia recent istoricul Yuval Noah Harari, „țări întregi servesc drept porcușori de Guineea în experimente sociale pe scară largă. Ce se întâmplă când toată lumea lucrează de acasă și comunică doar la distanță? Ce se întâmplă când școli și universități se mută cu totul în mediul online? În vremuri normale, guvernele, afacerile și comitetele educaționale nu ar fi fost niciodată de acord să facă astfel de experimente. Dar acestea nu sunt vremuri normale”[2].
În același articol, Harari consideră că perioada de criză ne pune în fața unei duble dileme la care trebuie să găsim răspunsuri: prima este de a alege între supravegherea totalitară (de exemplu, prin intermediul noilor instrumente ale tehnologiei, dar nu numai) și responsabilizarea cetățenilor, iar, cea de-a doua, între izolarea naționalistă și solidaritatea globală. Va înceta supravegherea biometrică ca măsură temporară de prevenire a răspândirii pandemiei odată ce se va încheia starea de urgență? Sau va fi menținută preventiv în eventualitatea unui al doilea val al pandemiei și, poate, pentru a înlătura și alte potențiale pericole? Puși în situația de a opta între propria intimitate și sănătate, oamenii vor alege, de regulă, pe cea din urmă. Dar aceasta, este, o falsă alegere, în opinia lui Harari, pentru că ne putem bucura atât de intimitatea noastră cât și de sănătate dacă nu vom pune în practică măsuri de supraveghere totalitară, ci vom opta pentru responsabilizarea cetățenilor, bazată pe informare corectă și încredere (în știință, autorități publice și media, așa cum au făcut-o, de exemplu, țări precum Coreea de Sud, Taiwan sau Singapore din continentul asiatic).
Concluzia lui este că „în loc de să instituim un regim de supraveghere, nu este niciodată prea târziu să reclădim încrederea oamenilor în știință, autorități publice și în media. Ar trebui, cu siguranță, să utilizăm și noile tehnologii, dar acestea ar trebui să responsabilizeze cetățenii…. Epidemia de coronavirus se dovedește astfel un test major al cetățeniei”. Răspunsul la cea de-a doua dilemă nu poate fi decât cooperarea globală bazată pe încredere, schimb de informații și personal medical între țări, precum și agrearea unui plan comun de acțiune în detrimentul teoriilor conspiraționiste și al politicienilor autosuficienți. Găsirea unor soluții agreate la nivel global de călătorie pentru a facilita circulația în siguranță a doctorilor, oamenilor de știință, jurnaliștilor sau a oamenilor de afaceri etc., de exemplu, utilizând dispozitive de pre-screening a pasagerilor la îmbarcare, ar constitui un pas important în lupta contra coronavirusului.
În lipsa unui antidot este foarte probabil că pandemia de COVID-19 va continua nestingherită să producă victime o perioadă mai lungă, în ciuda restricțiilor drastice de circulație a persoanelor și a măsurilor sporite de autoizolare la domiciliu, de distanțare socială pentru prevenirea răspândirii virusului. Chiar caracterul temporar al acestor restricții va reactualiza periodic riscul de revenire a epidemiei, de reactivare a unor focare contagioase odată cu „restartarea” vieții sociale, existând riscul „importurilor” din alte țări atunci când libera circulație va fi restabilită. Centrul va redeveni periferie, cedând locul treptat altor regiuni și continente (America de Nord, Africa etc.) într-un puzzle planetar în care orice combinație este perfect posibilă, reversibilă și lipsită de previzibilitate. „Trebuie să ne pregătim să trăim cu acest virus. Sfârșitul izolării nu va fi sfârșitul pandemiei”, o spune într-un interviu pentru cotidianul francez Le Figaro[3], la începutul lunii aprilie, virologul şi directorul de cercetare de la Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice, Yves Gaudin. În opinia sa, virusul responsabil pentru boala COVID-19 va circula în lume cel puțin doi ani. Într-un alt interviu acordat ziarului Corriere della Sera, Anders Tegnell, epidemiologul cel mai cunoscut al Suediei, directorul Agenției de Sănătate Publică suedeze, spunea „Vă comportați ca și cum epidemia ar putea dispărea din jurul nostru în câteva săptămâni sau în luna următoare. Noi însă încercăm doar să o încetinim deoarece credem că această maladie nu va dispărea așa de repede și va trebui să conviețuim cu ea o perioadă mai lungă. Cel puțin până la apariția unui vaccin, iar pentru aceasta va fi nevoie de ani. Chiar și Coreea de Sud care a reușit deocamdată să-l izoleze, se pregătește de o întoarcere a sa[4]” În plus, se vorbește deja de apariția unor mutații ale virusului, fără a se cunoaște exact dacă cestea vor crește pericolul pentru oameni sau vor transforma boala într-o răceală inofensivă, dar și de lipsa de informații cu privire la imunizarea persoanelor infectate, de mai multe valuri ale epidemiei după sezonul estival, deci o „sezonalitate a virusului”, observată în toate epidemiile de gripă majore, spaniole sau asiatice, în secolul trecut, ceea ce nu poate decât să crească scepticismul că viața noastră va reveni prea curând la normal.
Sunt și comentatori precum scriitorul și jurnalistul francez Renaud Girard, care tratează cu mare prudență măsurile excesive care au fost luate pentru combaterea epidemiei în general, atenționând asupra pericolelor, la fel de mari, pe care această strategie le incumbă. În ziarul Le Figaro[5], scriitorul trage un semnal de alarmă asupra psihozei globale care s-a instalat cu concursul nemijlocit al mass-media în fața unei boli neletale, care în ciuda aparențelor nu va bulversa statisticile privind mortalitatea mondială din acest an, întrebându-se dacă izolarea nu este un medicament mai rău decât boala.
Pericolul major vine din blocarea economiei mondiale, îndeosebi din distrugerea lanțurilor de aprovizionare cu produse agricole, paralizate de închiderea granițelor. Țările din Africa, de exemplu, sunt, în general, dependente de exterior pentru hrană, din cauze demografice (Egiptul) sau a neglijării agriculturii (Algeria). Izolarea generală prelungită și recesiunea economică vor crește, la rândul lor, mortalitatea mondială, scăzând astfel speranța de viață. Până la apariția unui vaccin, Renaud Girard pledează pentru o strategie bazată pe acțiuni țintite – testare în masă, izolarea şi îngrijirea persoanelor infectate, echiparea spitalelor cu ventilatoare etc.
Concluzia sa este una sugestivă pentru direcția de acțiune ce trebuie urmată: „În boala Covid-19 reacţia excesivă a sistemului imunitar este deseori cea care ucide pacientul. Nu reproduceţi, în geopolitică, această eroare a naturii! Să ne menţinem sângele rece şi să ne abţinem de la măsurile politice radicale care sunt periculoase pentru viitorul întregii planete!”.
O vizită anunțată sau o lebădă neagră?
Pare scenariul unei furtuni perfecte la nivel planetar sau un eveniment de tip „lebădă neagră” în terminologia lui Nassim Nicholas Taleb[6] , ivit într-un moment de derută, când atenția opiniei internaționale era orientată în altă direcție. În Prologul cărții sale, Taleb prezintă lebăda neagră ca o metaforă pentru un eveniment cu trei caracteristici principale: atipic, deci rar și imprevizibil; are un impact extrem, în ciuda statutului său de excepție; natura umană ne face să „fabricăm” explicații retrospective care îl fac să pară mai puțin aleator și mai previzibil decât a fost. Pentru Nassim Nicholas Taleb, lebăda neagră constituie o categorie ce acoperă aproape orice eveniment din lumea în care trăim, de la apariția religiilor, la atentatele din 11 septembrie, dar și evenimente din viețile noastre personale.
Este pandemia de COVID-19 un eveniment de tip lebădă neagră? Este adevărat că norii negri se anunțau de ceva vreme pe firmament, dar cu totul altele erau temele de actualitate ce ocupau agenda globală a ultimilor ani: migrația, dosarul sirian, cazul Turciei, Brexitul și posibilele consecințe, viziunea de securitate a UE, anexarea Crimeei, dosarul ucrainean, consecințele încălzirii globale, relația complicată China-Statele Unite ale Americii sub administrația Trump și efectele asupra echilibrului global, înarmarea nucleară a Coreei de Nord etc. pentru a menționa doar subiectele cele mai „fierbinți”[7].
Nici reputați cercetători în domeniul sociologiei economice și politice dedicați studiului capitalismului precum Immanuel Wallerstein (Yale), Randall Collins (Universitatea Pennsylvania), Michael Mann (UCLA), Georgi Derluguian (Universitatea New York din Abu Dhabi) sau Craig Calhoon (LSE) nu au reușit să prevadă o criză planetară precum cea de azi, cu toate posibilele sale ramificații: politice și geostrategice, sociale, economice, umanitare sau ideologice. Într-un volum publicat în anul 2013, Are capitalismul un viitor?[8], provocările identificate pentru viitorul capitalismului următoarelor decenii, în fapt al societății așa cum o cunoaștem în prezent, vizează: o criză structurală de amploare, mai puternică decât cea de acum un deceniu, scăderea profiturilor pe termen mediu și lung ce limitează posibilitățile de acumulare nesfârșită ale capitalului occidental, presiunea costurilor ecologice și sociale, robotizarea muncii și, în general, înlocuirea prin tehnologie a forței de muncă, având ca efect creșterea șomajului și generând o situație incertă pentru clasa de mijloc care susține capitalismul, resurgența naționalismului și a xenofobiei, speculațiile financiare sau o criză ecologică de proporții generând o luptă pentru apă și hrană și migrații masive de populație.
Și totuși, ultima pandemie de gripă H1N1, nu de aceeași amploare, dar suficient de severă încât să tragă un semnal de alarmă, s-a produs la începutul lui 2009, depistată mai întâi în Statele Unite, s-a răspândit ulterior în întreaga lume și a durat până în august 2010. Consecințele în plan economic și al pierderilor de vieți umane nu au fost suficient de „spectaculoase” încât să mobilizeze comunitatea globală pentru a preveni o viitoare pandemie de o mai mare amploare, dar riscul a existat permanent în preajma noastră.
Mai mult, SARS, MERS, EBOLA și alte epidemii recente au trimis tot atâtea semnale de avertizare care indicau riscul latent de apariție a unei pandemii globale, iar specialiștii epidemiologi cunoșteau bine starea de fapt, chiar dacă nu puteau prevedea momentul declanșării. Economistul Dani Rodrik (Universitatea Harvard, John F. Kennedy School of Government)[9] semnalează, de altfel, că, în urma crizei epidemiei de EBOLA din Africa de vest din 2014, Banca Mondială a lansat încă din 2016 un program de finanțare numit Pandemic Emergency Financing Facility[10] (donatori principali ai programului fiind Australia, Germania și Japonia) în parteneriat strâns cu Organizația Mondială a Sănătății destinat țărilor sărace puse în fața unei crize de sănătate la scară planetară.
De asemenea, în Statele Unite ale Americii, chiar cu câteva luni înainte de apariția COVID-19 în Wuhan, China, un raport guvernamental, datat septembrie 2019, avertiza cu privire la riscul apariției unei pandemii la 100 de ani de la cunoscuta gripă spaniolă care a scăzut speranța de viață la vremea respectivă cu 12 ani, și estima „potențiale pierderi uriașe în domeniul economic și al sănătății în Statele Unite ale Americii asociate cu pandemia virală, discutând, totodată, de ce este puțin probabil că cele mai frecvent utilizate tehnologii de producere a vaccinurilor vor diminua aceste pierderi”[11].
Mai devreme, tot în cursul anului 2019, Departamentul de Sănătate și Servicii Umane a simulat un scenariu de pandemie de gripă denumit „Crimson Contagion” printr-o serie de exerciții care au avut loc între lunile ianuarie și august. Rezultatele, după cum relatează ziarul New York Times din 19 martie 2020, au fost consemnate într-un proiect de raport marcat „a nu fi dezvăluit” din octombrie 2019 care «arăta cât de subfinanțat, nepregătit și necoordonat ar fi guvernul federal în fața unei bătălii pe viață și pe moarte cu un virus pentru care nu există tratament[12]».
Pentru a rămâne la SUA, chiar și la începutul anului 2020, după ce epidemia deja explodase în China, măsurile au întârziat să apară. La sfârșitul lunii martie presa americană[13] relata asupra rapoartelor clasificate pe care serviciile secrete ale Statelor Unite ale Americii le-au transmis unor membri ai Congresului și staff-ului lor, precum și președintelui Donald Trump încă din lunile ianuarie și februarie, care deși nu estimau data la care coronavirusul va ajunge in America, avertizau cu privire la proporțiile reale ale răspândirii în China și în celelalte țări și, totodată, asupra faptului că „oficialii chinezi au părut să minimizeze severitatea epidemiei”.
Pericolul nu a fost considerat suficient de serios nu numai în Statele Unite ale Americii, ci pretutindeni pe glob, dovadă fiind întârzierea cu care au fost luate primele măsuri de prevenție. După ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat la 30 ianuarie coronavirusul o urgență globală pentru sănătate, declararea oficială a pandemiei a venit abia în 11 martie, dată la care erau înregistrate mai mult de 4000 de decese din 118.000 cazuri raportate de infecție în cel puțin 114 țări.
[1] Pascal Bruckner, „În spatele ușilor închise”, articol publicat în Le Monde în 24 martie 2020, traducere de Magda Mărculescu, accesibil online la următorul link:
http://www.contributors.ro/cultura/in-spatele-u%c8%99ilor-inchise/
[2] „Yuval Noah Harari, The world after coronavirus”, articol publicat în ziarul Financial Times în 20 martie 2020, accesibil online la adresa: https://www.ft.com/content/19d90308-6858-11ea-a3c9-1fe6fedcca75
[3] Yves Gaudin: „Il faut se préparer à vivre avec ce virus” interviu luat de Marc Cherki în Le Figaro, 2 aprilie 2020, accesibil online la următorul link: https://www.lefigaro.fr/sciences/yves-gaudin-il-faut-se-preparer-a-vivre-avec-ce-virus-20200402
[4] Sandro Orlando, „Coronavirus, la Svezia ha lasciato «tutto aperto»: «Inutile chiudere, meglio il contagio graduale»”, Corriere della Sera, 3 aprilie 2020, accesibil online la următorul link: https://www.corriere.it/esteri/20_aprile_02/coronavirus-svezia-ha-lasciato-tutto-aperto-inutile-chiudere-meglio-contagio-graduale-90d2ce40-7419-11ea-b181-d5820c4838fa.shtml
[5] Renaud Girard, „Le confinement, remède pire que le mal?” apărut în ziarul Le Figaro în 6 aprilie 2020, articol accesibil online la următorul link: https://www.lefigaro.fr/vox/monde/renaud-girard-le-confinement-remede-pire-que-le-mal-20200406
[6] Nassim Nicholas Taleb, Lebăda neagră. Impactul foarte puțin probabilului, traducere de Viorel Zaicu, Curtea Veche, 2010.
[7] A se vedea în acest sens și volumul Furtună perfectă în Europa, coordonat de Dan Dungaciu și Ruxandra Iordache, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu”, 2016.
[8] Immanuel Wallerstein, Randall Collins, Michael Mann, Georgi Derluguian, Craig Calhoon, Are capitalismul un viitor, traducere de Veronica Tomescu, Comunicare.ro, București, 2015.
[9] A se vedea analiza economistului Dani Rodrik, „Will Covid-19 Remake the World?”, accesibilă online la adresa: https://www.project-syndicate.org/commentary/will-covid19-remake-the-world-by-dani-rodrik-2020-04.
[10] Informații despre acest program sunt accesibile online pe site-ul Băncii Mondiale la următorul link: „Fact Sheet: Pandemic Emergency Financing Facility” https://www.worldbank.org/en/topic/pandemics/brief/fact-sheet-pandemic-emergency-financing-facility
[11] Raportul poate fi accesat online pe site-ul Casei Albe la următorul link: https://www.whitehouse.gov/wp-content/uploads/2019/09/Mitigating-the-Impact-of-Pandemic-Influenza-through-Vaccine-Innovation.pdf
[12] A se vedea articolul „Before Virus Outbreak, a Cascade of Warnings Went Unheeded”, semnat de David E. Sanger, Eric Lipton, Eileen Sullivan și Michael Crowley, publicat în 19 martie 2020 în ziarul New York Times, accesibil online la următorul link:
https://www.nytimes.com/2020/03/19/us/politics/trump-coronavirus-outbreak.html?auth=login-facebook.
Proiectul de raport la care se face referire poate fi consultat online la următorul link: https://int.nyt.com/data/documenthelper/6824-2019-10-key-findings-and-after/05bd797500ea55be0724/optimized/full.pdf#page=1
[13] A se vedea articolul din ziarul Washington Post din 21 martie, semnat de Shane Harris, Greg Miller, John Dawsey și Ellen Nakashima, „U.S. intelligence reports from January and February warned about a likely pandemic”, accesibil online la următorul link: https://www.washingtonpost.com/national-security/us-intelligence-reports-from-january-and-february-warned-about-a-likely-pandemic/2020/03/20/299d8cda-6ad5-11ea-b5f1-a5a804158597_story.html