Warning: A non-numeric value encountered in /home/ispri/public_html/wp-content/themes/Divi/functions.php on line 5841

 

 

INSTITUTUL DE ȘTIINȚE POLITICE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE „ION I. C. BRĂTIANU” AL ACADEMIEI ROMÂNE ANUNȚĂ CU ÎNDURERARE TRECEREA ÎN VEȘNICIE A ACADEMICIANULUI ALEXANDRU SURDU

(24.02.1938 – 11.12.2020)

 Cu adâncă tristețe, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „I. C. Brătianu” al Academiei Române anunță trecerea la cele sfinte a academicianului Alexandru Surdu (n. 24 februarie 1938, Brașov).

Academicianul Alexandru Surdu a lăsat o moștenire de excepție în cultura română și în filosofia românească contemporană, prin opera sa cu numeroase valențe, prin marea anvergură culturală, prin perspectiva amplă de clasicist și cărturar, prin ecourile europene ale operei sale și prin recunoașterea națională și europeană ca autor și editor de marcă. A fost un șagunist devotat și a militat pentru recunoașterea contribuției marelui Andrei Șaguna la cauza românității creștine.

Ca tânăr specialist remarcabil, a beneficiat de o bursă de studii în logică simbolică și fundamentele științelor la Institutul de Matematici al Universității din Amsterdam (1969–1970). Din 1975 și până în 1982 a lucrat la Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice al Ministerului Învăţământului, unde nu era obligatorie calitatea de membru al P.C.R. Prietenia cu filosoful Constantin Noica și aprecierea deosebită din partea acestuia l-a apropiat de scriitorul Ion Lăncrănjan, și astfel, din anul 1984, Alexandru Surdu a fost transferat la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, având acolo oportunitatea de a lucra (cu Gherasim Pintea şi Mariana Petrescu) la descifrarea manuscriselor eminesciene germane, redactate în grafie gotică, pe care le-a tradus în limba română și care au fost publicate în volumele al X-lea, al XV-lea şi al XVI-lea din Operele lui Mihai Eminescu. A fost, de asemenea, editorul principal al operei lui Titu Maiorescu și un exeget prețuit al operei maioresciene.

Din 1988, cu sprijinul profesorului Gheorghe Al. Cazan, a fost transferat ca redactor la „Revista de Filosofie”. A fost pasionat de cercetările din domeniul logicii și de studiile aristotelice, fiind și un bun cunoscător al limbii grecești vechi. În 1989 (înainte de Revoluție), a publicat la Editura Academiei Române studiul original de tip logico-simbolic demarat pornind de la lucrarea lui Aristotel Categoriae, sub titlul  Teoria formelor prejudicative (o lucrare la care precauția politică a redactorilor i-a adăugat supratitlul Actualitatea relaţiei gândire limbaj). Studiile sale au condus la constituirea unui nou tip de logică, „dialectico-speculativă”.

A publicat numeroase cărţi şi studii și i s-au decernat numeroase premii. În 1996 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică, istorie literară şi eseu „Octav Şuluţiu”. În anul 2004 a fost distins cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler. A lăsat o operă fundamentală ca logician, ca eminescolog, precum și ca filosof și om de cultură, în general. Din sistemul său filosofic a publicat Filosofia pentadică I. Problema Transcendenței, 2007Filosofia pentadică II. Teoria Subsistenței, 2012Filosofia pentadică III. Existența nemijlocită, 2014; Filosofia pentadică IV. Teoria Ființei, 2020. Între operele publicate ca logician menționăm: Logică clasică și logică matematică (1971), Elemente de logică intuiționistă (1976), Neointuiționismul (1977), Actualitatea relației gândire-limbaj. Teoria formelor prejudicative (1989), Vocații filosofice românești (1995), Contribuții românești în domeniul logicii în secolul XX (1999), Gândirea speculativă – Coordonate istorico-sistematice (2000), Filosofia modernă –  Orientări fundamentale (2002), Filosofia contemporană (2003), Aristotelian Theory of Prejudicative Forms (2006), Filosofia pentadică I, Problema Transcendenței (2007), Teoria formelor logico-clasice (2008), Cercetări logico-filosofice (2009), Moderne aristotelische Forschungsergebnisse in Rumänien, vol. XIII (co-editor, 2020).

Alte lucrări importante sunt: Pentamorfoza artei, 1993; Contribuții românești în domeniul logicii în secolul XX, 1999, Mihai Eminescu, Lecturi kantiene, 1977 editor, cu Constantin Noica,  Titu Maiorescu, Scrieri de logică, editor și comentator, 1988, Dimitrie Cantemir, Micul compendiu asupra întregii învățături a logicii, editor și comentator, 1995.

A fost vicepreședinte al Academiei Române, Președintele Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei și Directorul Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei. Cercetător de elită și Profesor apreciat și îndrăgit de generații de studenți, Alexandru Surdu a îndrumat către Filosofie cercetători deosebit de valoroși. A cultivat grupul de specialiști împreună cu care a obținut titulatura de Centru de excelență în Filosofie pentru Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.

A fost un inițiator de instituții și tradiții culturale și filosofice: a fost fondator și profesor al Facultății de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, a inițiat sau a continuat și sprijinit serii editoriale de prestigiu, precum volumele anuale Studii de istoria filosofiei românești, Studii de teoria categoriilor, Probleme de logică, Studii de istoria filosofiei universale, Studii de epistemologie și filosofie a valorilor și a inițiat simpozioanele naționale dedicate lui Constantin Noica, Lucian Blaga și Constantin Rădulescu-Motru.

Academicianul Alexandru Surdu a fost și va rămâne un mare reper în filosofia și cultura română și, nu în ultimul rând, un mare prieten al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „I. C. Brătianu” al Academiei Române.

 

Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

 

 


Notice: Undefined index: img in /home/ispri/public_html/wp-content/plugins/ct-ultimate-gdpr/includes/views/cookie-group-popup.php on line 199