Institutul nostru lansează un proiect de reflecție intitulat „Jurnal academic pe timp de criză”. Acesta însumează gândurile, reflecțiile și analizele cercetătorilor noștri în fața crizei de pandemie pe care o străbatem cu toții. Textele publicate în revistele, site-urile sau paginile de Facebook ale Institutului vor fi ulterior publicate într-un volum-mărturie (ISPRI).
Viitorul începe azi, în vremea COVID-19
Articol semnat de Henrieta Anișoara Șerban
Sursa imaginii: https://www.realitatea.net/stiri/actual/staitstica-coronavirus-romania_5e62af35c508f453c433d336
Suntem cu toții miopi, viitorul este enigmatic, dar este timpul să privim mai departe. Mai ales că, în mod paradoxal, atât miopia, cât și privirea clară și inspirată înspre viitor sunt în egală măsură specifice speciei umane.
Dacă vrem să avem viitor, admirația pentru doctori, asistențe, ambulanțieri, infirmiere, oameni de laborator de toate gradele, cercetători și cercetătoare din domeniul medical este esențială și este esențial să fie urmată de cât mai multe gesturi de tipul celor ale taximetriștilor constănțeni care duc personal medical gratis acolo unde e nevoie. Dar nu este de ajuns. Acești eroi ne asigură ziua de mâine, atât cât pot (da, și taximetriștii, hai să ne înțelegem, formele de eroism nu se pot ierarhiza și avem nevoie de toate formele de eroism).
Dar mai departe? Dacă vrem să avem viitor, mesajele vedetelor nu sunt de ajuns. Telefoanele de curtoazie, mesajele și filmulețele amuzante cu soluții ingenioase, de criză, au farmecul lor. Dar nu sunt de ajuns.
Și chiar avem nevoie de viitor; un alt element specific speciei umane.
Mircea Malița știa prea bine acest lucru. Diplomat și strălucit urmaș al lui Titulescu, matematician și viitorolog, ministru al învățământului (1970-1972), factor cheie în avangarda conferințelor ONU pentru populație, știință, tehnologie și dezvoltare (1974-1979)…
De la Mircea Malița învățăm, mulți au învățat deja, că viitorul nu se așteaptă cu frică și rareori se anunță prin profeți, ci se întâmpină cu inteligență, acțiune și viziune.
În „Cumințenia pământului”(Mircea Malița, 2010) viitorul începe „alaltăieri”, emerge din lecțiile de supraviețuire ale istoriei, o istorie care există tocmai fiindcă a mers conceptual și pragmatic către construire, clădire, negociere, pași bine măsurați; mult dincolo de dimensiunile descrise metaforic prin concepte precum „înfricoșare” și „vizuină”.
Viitorul depinde de un profil cognitiv, interpretativ, sau și structural, gramatical-generativ, mintal, precum și de actualizările acestuia în principii, în cultură, în civilizație, în tehnologie, în „piatră”. Există tipare mintal-energetice (în spiritul perspectivei „Personalismului energetic”, propusă de filosoful și psihologul român Constantin Rădulescu-Motru) de mare ținută în raportarea românească la prezent și viitor – Eminescu, Caragiale, Brâncuși, Enescu pentru a menționa doar câteva personalități, asupra cărora se oprește și Mircea Malița.
Esențială este în acest demers o bună lectură a obstacolelor, ierarhizate cantitativ și calitativ ca provocări, potențialități și oportunități; dar nu o miopie a amenințărilor.
Strategiile de supraviețuire ale unui stat (ale oricărui stat) se întemeiază pe logica nuanțelor și pe flexibilitate, materializate în forme ale generozității răbdătoare, care valorifică și viziunea și tradiția.
Francis Fukuyama („The End of History?”, 1989; „The End of the History and the Last Man”, 1992) un analist mai degrabă tânăr, născut în 1952, interpreta anul 1989 ca semnal al prefigurării unui sfârșit al istoriei, al epuizării mecanismelor care asigură dinamicitatea istoriei umane, întrezărită în epuizarea rolului liberalismului.Ceea ce reținem și astăzi este hegelianismul ideii unei Istorii Universale direcționate, o Istorie cu Vector. Cel fel de vector este amenințarea virală și ce semnificații va impune în planul dezvoltării durabile și în plan socio-politic?Până mai ieri societatea umană era descrisă de „tensiunea esențială” dintre vectorul recunoaștere-imagine (emancipat de biologic) și vectorul ecologist (cu două viteze lupta cu poluarea și încălzirea globală și resemnificarea diversității în termenii valorii speciilor).
Covid-19 vine să ne reamintească statutul de specie și relativitatea emancipării noastre de biologic.
Mihai Drăgănescu (1929-2010) a privit într-un viitor mult mai îndepărtat în care societatea cunoașterii s-ar putea transforma într-o societate a conștiinței (v. „Societatea conștiinței”, 2003 și urm.), iar atunci conștiința ar juca rolul unui vector determinant sau, dacă vreți, hegemonic, din punct de vedere cognitiv și cultural, pentru toate aspectele și domeniile sociale. Ray Kurzweil (vizionar și inventator american născut în 1948) publica în 2012 „How to Create a Mind: The Secret of Human Thought Revealed” în care analiza neocortexului îl conduce pe autor la ideea unui itinerariu către superinteligența umană prin tehnologizarea omului. Astfel, omul poate deveni din ce în ce mai sănătos, mai inteligent și mai competent în identificarea corectă a amenințărilor. Astfel, creșterea vitezei cu care învățăm se va traduce în creșterea vitezei cu care ne adaptăm și în creșterea acurateței predicțiilor, precum și a adecvării optime a creațiilor umane diverse, înspre viața bună. Și dacă această posibilitate are o încărcătură utopică și dacă realizarea acestui itinerariu va fi îndatorată depășirii unor distopii, viziunea pe care o propune mizează pe actualizarea acestui itinerariu.
Dar actualizarea itinerariului către viața bună depinde și astăzi, ca întotdeauna în istoria umanității, de capacitatea oamenilor de a lucra împreună pentru a se salva. Vedem de la zi la zi noi ritualuri de socialitate, de menținere a sănătăii psihice și de întrajutorare. Sunt forme și fundamentări incipiente, modeste ale unei conștiințe colective. Așa cum observa și Tom Inglis, acum câteva zile, este necesar să acționăm în mod colectiv (https://www.irishtimes.com/opinion/we-will-not-overcome-the-virus-unless-we-develop-a-collective-consciousness-1.4204400).
Dar viitorul începe azi, nu-i așa? Unde am auzit noi despre acest lucru? A , da. E o memă (ha!), cu ceva rădăcini propagandistice, dar…e și traducerea titlului unui serial, „Early Edition”, din 1996 (Doamne, e aproape un sfert de veac de atunci!). Ei bine, în acest film personajul principal primește ziarul „de mâine” și își dă seama că poate schimba lucrurile spre bine, pentru ceilalți, sau, și pentru ceilalți. Să vă mai spun despre filmul „Contagion”? Nu acum. Să ne ținem cât mai strict de tema discuției.
Și, să fim serioși, viitorul a început de „ieri” și de „alaltăieri”, chiar dacă începe și de „azi” și „de mâine” dimineață. Dar cam atât. Acest lucru este adevărat în același sens în care este adevărat că viitorul este atât de bun pe cât de bun este caracterul persoanelor (și personajelor) implicate în situație. Nu o să vă mai dau sursa, e suficient să mărturisesc că nu e ideea mea, deși mi-aș fi dorit să fie. Avem nevoie de democrație și de economie, încă de azi, pentru a le mai avea și mâine. Măsuri specifice trebuie luate încă de azi pentru a ne asigura că mâine mai avem democrație și economie… și chiar putem trăi. Conștiențizarea făcută cu megafoanele și gărzile înarmate ar trebui să ne facă pe toți să ne ducem mâna la cultură și la normalitate.
Dacă vrem să avem viitor, izolarea și distanțarea socială nu sunt de ajuns. Acum e nevoie de viziune, de caracter, de măsuri generoase. Este necesar să trecem peste ideile preconcepute despre români și România și să fim românii și România pe care vrem să le vedem. Să ne amintim de calitățile pe care le avem și de cât mai mulți dintre oamenii de valoare îi avem. Să le punem la treabă, să considerăm oamenii de valoare, să nu le ignorăm ideile. Să stabilim o viziune democratică, de vindecare națională, care să fie și economic viabilă, pe termen mediu și lung. Și să privim cu toții în aceeași direcție, să susținem cu toții același proiect.
Nici în vremuri „normale”, nici în vremuri de criză, nu se merge spre bine când practicăm țeluri imediate și personale… diferențele de opinii pot fi fertile dacă au țelul onest de evidențiere constructivă a tuturor posibilităților și a tuturor fațetelor problemei cu care ne confruntăm. Adevărata tragedie nu este acest act al lui Dumnezeu, al naturii sau al îngâmfării umane (al bioingineriei deraiate, dacă acesta este cazul), ci, imposibilitatea de a merge împreună, imposibilitatea de a echilibra perspectivele, imposibilitatea de a mai spune și „cred că știu ce vrei să spui”. Totodată, după câteva decenii de exerciții individuale și colective de ură executate cu conștiinciozitate în campanii și în afara campaniilor, nu va fi deloc ușor să mergem împreună.
La vremuri de încercare, să ne „numărăm” valorile și să le valorificăm, fiindcă sunt. Să ne „numărăm” nevoiașii și să îi ajutăm în mod adecvat, fără risipă și fără părtinire (în baza unei situații bine estimate, cât mai apropiată de realitate, extrasă rapid din bazele de date de la Asistența Socială, Ministerul Muncii, ANAF etc.) inclusiv , dar nu exclusiv, cu ajutor filantropic.
Bătrânii și defavorizații încep să devină vizibili, ținte al solidarității redimensionate și redescoperite.
Da, economia de mâine se menține prin măsurile generoase de astăzi. Să susținem firmele, în special pe cele mici și mijlocii, inclusiv cu ajutorul firmelor mari. Acestea sunt semnificațiile concrete ale „efortului comun”. Să contribuim: noi valorile, noi vizionarii, noi bogații (și indivizi și companii: ah, da, nu e un pericol, nu e „ciuma roșie”, se cheamă responsabilitate socială!). Cam pe aceste direcții generale sunt lucruri de făcut … de ieri.
Și UE? Să privim spre UE? După ce avem un plan național, să ne uităm mai departe, spre UE, în sensul de a contribui la a salva ce putem din „Uniunea noastră”. Ne sună prost? E de rău. După realizarea unui plan optim național să renunțăm la ideea „fiecare pentru el”, legitimată sub aspect național! Să ne corectăm. Căci e oribil, dar e și periculos, oameni buni, e un precedent imoral: odată ce ai susținut că e OK să fie fiecare pentru el în lumea națiunilor, va fi OK să fie fiecare pentru el și în plan național și apoi, curând în familie. Generozitatea aduce generozitate, lipsa de omenie și de moralitate aduce după sine și mai multă lipsă de omenie și de moralitate. „Fiecare pentru el” e inacceptabil. Dar a-ți pune întâi masca de oxigen ție înainte de a-l ajuta pe aproapele este altceva, este înțelepciune.
Ar fi binevenită o finanțare europeană coerentă și vizionară a situațiilor de criză; nu avem o politică europeană de sănătate, de biosecuritate și nici de securitate, că tot veni vorba. Dar avem structurile UE necesare și UE este o realizare a noastră pe care nu ar trebui să o irosim. Avem mecanisme ale UE aflate în șoc, paralizate; poate că nu sunt chiar inutile. Avem un Comisar al Afacerilor Interne, Ylva Johansson, care vrea să privească spre migranții din insulele grecești; nu e rău, dar italienii, dar spaniolii? Fără un plan european pro-națiuni și nu anti-națiuni, fără să vedem ceva viață în mecanismele europene, nu va fi fezabil să ne ajutăm migranții. Da, am formulat așa în mod intenționat. Este timpul să recunoaștem toate „fețele” aproapelui.
Frica nu este benefică, prudența, da. Xenofobia nu este benefică, devotamentul da.Va trebui apoi să ne uităm înspre lume. Noi, acum. Nu putem aștepta să o facă alții, nici măcar pentru că suntem convinși că sunt mai buni. Deocamdată, viitorul sună cam îndepărtat. Ceea ce pot semnala cu maximă siguranță în aceste vremuri de Covid-19 este fertilitatea benefică a principiului generozității sub toate formele, pentru democrație, economie, socialitate, solidaritate și viitor.
P.S. La 10 aprilie, fostul meu profesor, Cristian Unteanu, remarcă: „În fine, UE reacţionează şi scote 500 miliarde în lupta împotriva pandemiei. Era şi timpul”. La 11 aprilie semnalează: „Comisia Europeană autorizează regimul de ajutoare românesc în valoare de 3,3 miliarde Euro pentru susţinerea IMM-urilor în contextul pandemiei”. Pe 14 aprilie, Cristian Unteanu discută ”Începutul masiv al solidarizării internaționale în fața pandemiei” și arată că „apelul la structurile internaţionale, la filosofia solidarităţii prin multilateralism, rămâne totuşi singura metodă de care dispunem”, generând un „ajutor de urgenţă către 25 dintre ţările cele mai sărace ale lumii”.[https://adevarul.ro/international/in-lume/Inceputul-masiv-solidarizarii-internationale-fata-pandemiei-1_5e95603d5163ec4271b5291d/index.html]
București, 24 martie 2020
Text revăzut 15.04. 2020