Pe data de 25 noiembrie 2017, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus a avut loc şi lansarea cărţii Simbol şi recunoaştere la Mircea Eliade. Semnificaţii religioase, politice şi estetice, Ediţia a II-a (revizuită şi adăugită) de Lorena Stuparu.
Apărută în toamna lui 2017 la Editura Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu“ din Bucureşti, lucrarea lansată la târg s-a bucurat de atenţia Prof.Univ. Dr. Pr. Wilhelm Dancă, Membru Corespondent al Academiei Române, invitat ca specialist cu o lucrare de doctorat în filozofie despre sacru la Mircea Eliade şi a Prof.Univ.Dr. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române care a moderat cu vervă și inspiraţie evenimentul.
În cuvântul său, Dan Dungaciu a salutat prezenţa invitatului şi apariţia cărţii a cărei apariție a sprijinit-o atât pentru a marca împlinirea a 110 ani de la naşterea filosofului şi istoricului religiilor român, cât şi pentru a contribui la „umplerea“ unui gol creat în cultura română recentă în jurul personalităţii scriitorului care nu se bucură de o recunoaștere pe măsură.
Prezentând lucrarea, Wilhelm Dancă a arătat, între altele, că Lorena Stuparu preia o noţiune la fel de imporatntă ca aceea de sacru, şi anume aceea de simbol cu principalele sale funcţii, ontologică şi epistemoligică. Prin simbol, a continuat părintele profesor Wilhelm Dancă, se recuperează toate modalităţile de a fi ale omului în cosmos, astfel încât orice semnificaţie actuală pe care nu reuşesti să o decripetezi, este de fapt prelungirea celorlalte, ale generaţiilor de oameni care s-au raportat într-o manieră similară, adică religioasă, la univers. Prin urmare, dimensiunea principală în care poate fi interpretat simbolul în dubla sa funcţie ontologică şi epistemoligică este aceea religioasă. Lorena Stuparu, a observat invitatul (după ce a mărturisit ezitarea iniţială privind limitarea analizei autoarei la cele două funcţii) lărgeşte acest orizont şi găseşte dimensiunea estetică, propunând o experienţă a recunoaşterii simbolului care implică dimensiunea epistemologică, fie şi numai dacă luăm termenul din limba franceză „connaître”, adică te naşti cu ceva: „Practic, prin simbol şi cunoşti în sens epistemologic, dar ai şi o experienţă ontologică nouă, adică descoperi o nouă modalitate de a fi”, ceea ce trimite şi la valorizarea simbolului în plan existenţial.
În final, autoarea a spus, pe scurt, că în elaborareaa acestei cărţi a pornit de la definiţia simbolului ca semn de recunoaştere, pe care raportând-o la ideea şi noţiunea filosofică de recunoaştere – noţiune care datorită polisemiei sale poate servi în egală măsură atât „cauza” hermeneuticii de principiu, în sens clasic, cât şi pe aceea a hermeneuticii religioase – a evidenţiat nouatatea adusă de Mircea Eliade în acest domeniu vast, în special prin cartografierea locurilor de intersecţie ale planului religios cu planul estetic, ale filosofiei religiei cu filosofia artei, ale simbolului artistic cu simbolul religios, ale experienţei religioase cu experienţa estetică.
Cea mai importantă idee în opera lui Mircea Eliade din perspectiva hermeneuticii simbolului religios, a susţinut autoarea, dincolo de valorizarea sa artistică sau politică, este aceea a hermeneuticii încrederii, opuse hermeniuticii suspiciunii. Este vorba de încrederea în sensul înalt al existenţei umane care implică un „nou umanism”, la scară planetară, dar şi de încrederea în „celălat”, în posibilitatea dialogului între religii şi culturi diferite atunci când aceastea nu sunt manipulate ideologic: „Chiar dacă principala valoare în jurul căreia este structurată opera lui Eliade, şi anume sacrul, este uneori un pretext pentru cei care instrumentalizând religia ca ideologie, globalizează şi „banalizează” răul, urmărind mai curând conflictul civilizaţiilor, decât armonia lor, teoria eliadescă privind rațiunea soteriologică a acceptării sacrului (idee ce poate fi asociată imaginii dostoievskiene a frumuseții care va salva lumea) rămâne valabilă tocmai datorită „idealismului” pe care îl implică”.
