Warning: A non-numeric value encountered in /home/ispri/public_html/wp-content/themes/Divi/functions.php on line 5841

Dan Dungaciu*

(partea a IV-a se poate accesa aici)

Există o dramă a revizionismului maghiar? Un vis din care nimeni nu vrea sau nu poate să se trezească? Un refuz obstinat al unei realități pe care regimul Orban nu poate să o vadă cu adevărat? Sau e doar o întrebuințare pragmatică a naționalismului unguresc – cinică, electorală, profitabilă?

Iată întrebarea.

Să vedem răspunsurile.

Visul imposibil

Drama revizionismului ungar este că el nu se va ostoi niciodată, dar nici nu se va împlini. Pentru că Imperiul Austro-Ungar nu se mai poate reface, și, pe cale de consecință, nici așa zisa dominație a ungurilor în așa zisul Bazin Carpatic. E o chestiune de realități, context euro-atlantic și, nu în ultimul rând, de demografie.

În ciuda acestor evidențe, obsesiile rămân. „Ce-i mână pe ei în luptă?” – vorba poetului.

Un prim răspuns este dramatica neputință de a ieși din propria reverie. O dramă existențială. Viktor Orban știe că nimic nu se mai poate face, dar continuă, hipnotizat, acest dans, purtat (geo)politic de sforile nevăzute ale fixației revizioniste inculcată în mintea și sufletul ungurilor după Trianon. De aceea reia, aproape ritualic, tot ce a fost atunci, tot ce s-a rostit, chiar dacă cu alte vorbe, ca o Imitatio cvasi-religioasă a evenimentelor de acum un veac. Nu întâmplător, ce s-a petrecut recent la Budapesta cu ocazia centenarului Trinonului, a reprodus, întocmai, episoadele de acum 100 de ani: bătaia ritualică a clopotelor, focul coeziunii maghiare, oprirea transportului public, brâul cu stemele „Ungariei Mari” etc.

Dramatismul, în acest caz, este cel al insului obligat să meargă într-o direcție care știe că nu duce nicăieri; a celui care se străduiește să creadă având convingerea, în mintea lui, că Dumnezeu nu există; a celui care joacă, disperat, jocuri de noroc, știind că toate biletele câștigătoare au fost trase deja.

Dar nu poate altfel. Nici regimul Orban nu poate altfel, deși știe că nu va putea realiza nimic, de aceea și pasează, cum am văzut, sarcina împlinirii „Visului” unguresc generației care vine (a cincea după Trianon”, cum spune chiar el).

Sigur, se pot petrece și minuni, iar Viktor Orban le are în minte, precum „arbitrajul” din august 1940, când Ungaria a stat la pândă și, pe moment, a avut o scurtă și mică victorie. Dar a avut. Și acest episod este singurul care, la limită, mai poate salva „rațiunea” obsesiei Budapestei.

Dar e puțin și neconvingător, rațional vorbind. Căci predomină aceea doză de irațional covârșitoare, care nu își are altă explicație decât în obsesia care a pus stăpânire pe purtătorul ei. Precum alcoolicul care știe că nu e bine să bea sau dependentul care știe că nu mai trebuie să consume droguri – dar nu pot altfel.

De aici, păstrând proporțiile, relativul dramatism al efortului politic ungar de a se debarasa de drogul revizionist. Căci revizionismul nu este despre realități; este despre vise, proiecții utopice, lideri pe cai albi care intră glorios în orașe – acum – fără majoritate maghiară…

Una dintre interpretările operelor lui Richard Wagner spune că tragismului lor constă în faptul că autorul vrea să își mântuiască personajele principale, într-o lume în care „Dumnezeu a murit” și nu există vreo instanță supra-umană care să (mai) facă asta…

Viktor Orban, din această perspectivă, poartă pecetea unui personaj wagnerian care jinduiește după „mântuirea” – „Ungaria Mare” – pe care știe, de fapt, că nu i-o va mai oferi nimeni, niciodată.

Un banc cu Bulă

Dar mai este și o altă interpretare, fără vreo legătură nici cu tragismul nici cu Wagner. Și ea este ilustrată de un celebrul banc cu faimosul personaj Bulă. De ce Bulă nu își îngropa bunica și o ținea lipită de geam la sfârșitul fiecărei luni? Ca să o vadă poștașul când vine și să-i lase pensia…

Nu mai e niciun dramatism wagnerian aici. În această interpretare, „Ungaria Mare” e bunica lui Bulă, ținută la geam de liderii de la Budapesta pentru ca „pensia” electorală, adică voturile din Ungaria și vecinătățile ei, să fie livrată, regulat, din patru în patru ani.

Cam asta ar fi explicația celor care țin morțiș să ne arate că Viktor Orban e un personaj, totuși, rațional și rezonabil, care caută doar maximizarea avantajelor electorale și nimic altceva.

Am căzut din zbuciumul wagnerian în lumea sordidă și trivială a lui Bulă…

Nu e scopul nostru să decidem dacă în frământările celor de la Budapesta e vorba de unul sau de celălalt.

Nici nu ne interesează aici. Căci, și într-un caz și în altul, tot despre cinism este vorba, inadecvare la realități și manipulare de partid și de stat. Iar consecințele revizionismului maghiar, că e tragic, că e comic, vor fi aceleași, mai ales pentru România. Asta ar trebui să ne intereseze în primul rând.

În realitate, e vorba de amândoi; câte un pic din fiecare. Căci nu e deloc exclus ca, în cazul unguresc, din emfază și oportunism, Bulă să ajungă să se creadă…Wagner.

Și invers.

(va urma)

Sursa: PS News


Notice: Undefined index: img in /home/ispri/public_html/wp-content/plugins/ct-ultimate-gdpr/includes/views/cookie-group-popup.php on line 199